Deși a scos doar o remiză cu Udinese (scor 2-2), antrenorul Parmei își laudă românii de la echipă. Ce a putut spune D’Aversa despre jocul lui Mihăilă și Man, cei doi fotbaliști români din lotul Parmei.
Valentin Mihăilă a fost în premieră titular în Serie A, iar fotbalistul român a arătat că merită un loc printre titularii Parmei. Antrenorul Roberto D’Aversa a avut cuvinte de laudă la adresa fostului fotbalist al Craiovei. Mihăilă a făcut parte din primul „11” și a fost schimbat în minutul 79. În tot acest timp, s-a remarcat pe teren, ceea ce i-a atras aprecierea tehnicianului. Antrenorul Parmei își laudă românii de la echipă! Mihăilă a scos penalty-ul din care Parma a făcut 2-0 și a avut alte trei ocazii până în momentul înlocuirii. La una dintre ele, a primit pasă de la celălalt romând din lot, Dennis Man.
Gervinho nu a jucat din motive tactice. Mihăila s-a mișcat excelent, la fel ca și Karamoh”, a spus antrenorul Roberto D’Aversa.
Dennis Man a intrat pe teren în minutul 69, dar a avut timp pentru a se face și el remarcat în meciul cu Udinese.
Astăzi (n.r. – duminică, 21 februarie), Man a intrat și s-a descurcat foarte bine”, a spus antrenorul Parmei.
S-a încheiat Parma – Udinese 2-2, după golurile marcate de Cornelius (min. 3), Kucka (min. 32, penalty), respectiv Okaka (min. 64), Nuytinck (min. 80).
Valentin Mihăilă a fost titular și a bifat 79 de minute. Cât timp s-a aflat pe teren a reușit 15 pase, a expediat 3 șuturi, a câștigat două dueluri, a comis un fault și a avut 30 de atingeri de balon. Dennis Man a bifat ultimele 23 de minute ale meciului. A reușit 8 pase, a dat 4 pase greșite, a expediat un șut, a câștigat trei dueluri, a comis un fault și a avut 17 atingeri de balon.
6,5 este calificativul primit de Mihăilă din partea Calcionews24, Sky Sports Italia și Parmatoday. Cele trei publicații i-au acordat însă note diferite lui Dennis Man. Astfel, fostul jucător al FCSB a primit 5,5 în Calcionews, 6 în Sky Sports și 5 în Parmatoday.
Parma este pe loc retrogradabil și are o misiune dificilă pe final de sezon. Programul nu o avantajează deloc în tentativa salvării de la retrogradare. Parma este pe locul 19 (penultimul), cu 14 puncte. Echipa lui Mihăilă și Man este la șase puncte de Torino (ocupanta locului 17, primul deasupra liniei retrogradării).
În etapa următoare, Parma joacă sâmbătă, 27 februarie, de la ora 16:00, pe terenul celor de la Spezia. După care va urma duelul cu liderul din Serie A, Inter Milano. Echipa anrenată de Antonio Conte tocmai a spulberat-o pe marea rivală AC Milan, cu 3-0.