Gigi Becali a manifestat interes pentru aducerea la FCSB a unui fost antrenor de la Rapid.
Dan Alexa, în vârstă de 44 de ani, este în prezent liber de contract, după ce a antrenat FC Botoșani în prima parte a acestui sezon. Cu toate acestea, echipa nu a reușit să iasă din zona retrogradabilă sub conducerea sa.
Înainte de a ajunge la FC Botoșani, Alexa a avut discuții cu Becali despre posibilitatea de a antrena FCSB. „Am avut discuții foarte serioase, chiar m-am gândit să accept. Mie mi-a plăcut ce am discutat. Am vorbit, dânsul a vrut să mă cunoască, am discutat foarte mult, i-a plăcut foarte mult de mine”, a declarat Alexa.
Cu toate acestea, numirea sa la FCSB a fost blocată de Mihai Stoica, directorul sportiv al clubului. Alexa a declarat: „În acel moment, din ce am înțeles, s-a opus Meme Stoica. Cam asta a fost. Aș fi acceptat să vin, mi-a plăcut foarte mult discuția cu Gigi, cum a dus discuția, cum a pus problema. ți spun ceva. Este foarte greu să-l schimbe cineva pe Gigi Becali. Trebuie să fii nebun să crezi asta. Edi Iordănescu a avut contract clar… Eu nu îi port ranchiună lui Meme”.
Dan Alexa a semnat cu FC Botoșani, la finalul lunii august, din poziția de antrenor liber de contract, deoarece FC Braşov nu a primit licenţa pentru liga a doua în această vară.
Tehnicianul şi-a început cariera la ACS Poli Timişoara, iar apoi le-a mai antrenat pe Rapid Bucureşti, ASA Târgu Mureş, Concordia Chiajna, Dunărea Călăraşi, Astra Giurgiu, ASU Politehnica Timişoara, CSM Reşiţa și FC Braşov.
Dan Alexa și Anamaria Prodan au fost protagoniștii unui episod controversat în vara anului 2019, atunci când impresara l-a lovit cu pumnul în figură pe antrenorul care activa la acea vreme la Astra Giurgiu.
Deși la acea vreme s-a scris că totul ar fi pornit de la o criză de gelozie din partea Anamariei Prodan, ulterior, aceste informații au fost negate de cele două părți. Acum, la peste 4 ani de la acea întâmplare, Dan Alexa a recunoscut că a fost afectat de acel gest, mai ales că era un tehnician care traversa un moment bun atunci.