Simona Halep este determinată să facă orice sacrificiu ca să poată demonta acuzația de dopaj și să evite o suspendare care ar echivala cu terminarea carierei. Fostul lider mondial este gata să apeleze la specialiști cu o pregătire specială pentru a-și dovedi nevinovăția.
Chiar dacă vestea depistării cu roxadustat a venit ca o lovitură dură pentru jucătoarea noastră, situația nu este fără ieșire. O demonstrează chiar cazul Marie Sharapova, depistată cu meldonium. Avocații ei au reușit să reducă cu 9 luni suspendarea de doi ani de zile. Iar Simona este determinată să obțină un rezultat similar sau chiar mai bun. Românca va trebui să apeleze la serviciile unor foști ofițeri din agențiile de securitate, specialiști în domeniul informațiilor sau a gestionării crizelor. O parte din aceștia lucrează pentru casele de avocatură care se ocupă de cazuri de tipul celui Simonei Halep. Aceșiat ajută mai ales să determine dacă procedurile de recoltare a probelor au fost respectate corect. Este un lucru foarte important, pentru că și o singură scăpare poate conduce la invalidarea rezultatelor.
Practic specialiștii angajați de Simona trebuie să determine dacă probele de urină A și B, datele analitice corelative sau informațiile cazului Halep au fost manipulate sau folosite fără a fi respectate standardele internaționale de analiză și fără consimțământul scris al Simonei.
Pe o astfel de procedură, dubla campioană olimpică, Veronica Campbell-Bell, a scăpat doar cu un avertisment, deși fusese depistată cu un diuretic hidroclorotiazid. Dar pentru că pașii pentru recoltare nu au fost respectați, s-a ajuns la viciu de procedură.
O altă cale de atac o paote reprezenta chiar demonstrarea că substanța depistată, roxadustat, este folosită ca medicament și nu ca supliment de efort. Rămâne de văzut ce cale de atac vor alege Simona și avocații ei.
Simona Halep a fost suspendată de Agenția Internațională de Integritate a Tenisului după ce a picat un test anti-doping la US Open 2022. Jucătoarea română de tenis își așteaptă judecata în procesul de dopaj. Halep va fi audiată prima dată de Sport Resolutions, un tribunal londonez independent care analizează toate cazurile de dopaj din tenis. Arbitrii care o vor judeca pe marea noastră campioană sunt persoane independente cu experiență în zona de sport și de anti-doping sau somități științifice.
Potrivit Prosport, toți arbitrii care o vor apăra pe Simona Halep sunt independenți față de cele două părți. Niciunul nu are vreo legatură cu ITIA (Agenția Internațională de Integritate a Tenisului) sau cu fiica lui Stere Halep. În plus, ei se numără printre cei mai tari experți mondiali în domeniile lor de excelență.
Jucătoarea care a luat titlul la Roland Garros și la Wimbledon poate primi o suspendare de patru ani în cazul în care nu va reuși să își dovedească nevinovăția în scandalul dopajului.