Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii s-a stins din viață, joi, 8 septembrie 2022, la vârsta de 96 de ani. Englezii au anunțat că urmează zece zile de doliu național.
Vestea că cea mai longevive regină a Marii Britanii a decedat a picat ca un trăsnet pentru Andy Murray și nu numai. Jucătorul profesionist de tenis a avut ocazia să o întâlnească pe Regina Elisabeta cu ocazia participării sale la turneul de la Wimbledon.
Fostul lider mondial a făcut o plecăciune în fața Reginei Elisabeta. Când a avut loc întâlnirea dintre cei doi.
Organizatorii Grand Slamului londonez au emis un comunicat prin care și-au prezentat condoleanțele membrilor Familiei Regale. Ei au postat, totodată, o fotografie în care suverana britanică îi prezenta trofeul lui Rod Laver, campionul de la Wimbledon 1962.
În comunicat, se arată că Majestatea Sa a vizitat cel mai recent Wimbledon în 2010, eveniment în timpul căruia s-a întâlnit cu jucători din trecut și din prezent, printre care Andy Murray. Fostul lider mondial l-a înfruntat atunci pe Jarkko Nieminen, învingându-l cu 6-3, 6-4, 6-2.
Înainte de startul partidei, cei doi jucători au făcut o plecăciune în fața Majestății Sale Regina Elisabetta a II-a a Marii Britanii.
Serena și Venus Williams, Roger Federer, Martina Navratilova și Billie Jean King au purtat discuții cu suverana britanică înaintea partidei dintre Andy Murray și Jarkko Nieminen, din turul secund al Wimbledon, câștigată de sportivul britanic.
În calitate de fostă patroană a clubului nostru timp de 64 de ani, vizitele Majestății Sale la Wimbledon în 1957, 1962, 1977 și 2010 au reprezentat momente speciale în istoria clubului și au fost marcate cu entuziasm și afecțiune din partea spectatorilor, jucătorilor și colegilor deopotrivă.
Memorabilă în mod deosebit a fost vizita din 1977, când Majestatea Sa a participat la Wimbledon în timpul Jubileului său de Argint. Însoțită în acea zi de Alteța Sa Regală, Ducele de Edinburgh, Regina a înmânat trofeul de simplu feminin campioanei, Virginia Wade din Marea Britanie.
Majestatea Sa a vizitat cel mai recent Wimbledon în 2010, eveniment în timpul căruia s-a întâlnit cu jucători din trecut și din prezent, printre care Andy Murray, Serena și Venus Williams, Roger Federer, Martina Navratilova și Billie Jean King, precum și cu băieții și fetele de mingi, oficialii și jucătorii din cadrul turneului de juniori.”, se arată în comunicatul All England Club.