Andrei Raţiu, protagonistul unui transfer spectaculos. Câte milioane de euro vor să obțină șefii lui Rayo Vallecano
Andrei Rațiu (25 de ani) a reușit să se impună la Rayo Vallecano și în naționala României. Evoluțiile sale sunt atent monitorizate de cluburile importante din TOP 5 campionate.
Fundașul dreapta cu dublă cetățenie, legitimat în prezent la Rayo Vallecano, se află pe „radarul” celor de la Fiorentina. Clubul italian și-a pierdut titularul în septembrie, pe brazilianu Dodo. Al doilea cel mai valoros om din lot, evaluat la 20 de milioane de euro, a suferit ruptură de ligamente încrucișate. În astfel de situații, sportivii stau șase luni pe tușă.
Rațiu e cotat la doar 1,5 milioane de euro pe Transfermarkt, dar Rayo cere în schimbul jucătorului vitezist român 8 milioane de euro. Rămâne de văzut dacă-l vor lăsa să plece pe jucătorul român, a cărui valoare ar putea urca după EURO 2024.
Rayo Vallecano și Villareal, fostă echipă a lui Rațiu, dețin 50% din drepturile financiare, în eventualitatea unui transfer. Astfel, dacă Fiorentina ar plăti 8 milioane de euro pentru transfer, 4 ar fi direcționate către Ray, alte 4 către Villareal.
Andrei Rațiu ar putea intra în TOP 10 cei mai scumpi jucători români din istorie
Dacă Rațiu va pleca la Fiorentina pentru 8 milioane de euro, jucătorul naționalei va intra în TOP 10 cei mai scumpi jucători din istorie.
Iată clasamentul:
Adrian Mutu (Parma – Chelsea) – 19 mil. euro, 2003
Cristian Chivu (Ajax – Roma) – 18 mil. euro, 2003
Dennis Man (FCSB – Parma) – 13 mil. euro, 2021
Răzvan Marin (Standard Liege – Ajax) – 12,5 mil. euro, 2019
Ionuț Radu (Genoa – Inter Milano) – 10,6 mil. euro, 2019
Daniel Boloca (Frosinone – Sassuolo) – 10 mil. euro, 2023
Nicolae Stanciu (Sparta Praga – Ah-Ahli) – 19 mil. euro, 2019
Vlad Chiricheș (FCSB – Tottenham) – 9,5 mil. euro, 2013
Valentin Mihăilă (Universitatea Craiova – Parma) – 9,1 mil. euro,
Alexandru Mitriță (Universitatea Craiova – New York City) – 8 mil. euro