Dinamo a avut un 2023 complicat. Echipa a încheiat anul pe locul 15 în prima divizie, loc ce duce, la final de sezon, în „B”.
Doar FC Botoșani a avut un sezon mai slab decât Dinamo, anul acesta. Câinii au renunțat la Ovidiu Burcă acum câteva etape, iar în locul lui a fost numit Zeljko Kopic.
Croatul a venit la Dinamo cu un CV impresionant. A mai antrenat formații precum Dinamo Zagreb sau Hajduk Split, înainte să vină în România.
Șefii lui Dinamo sunt convinși de CV-ul său. Andrei Nicolescu este convins că acesta va salva echipa de la retrogradare.
Acesta spune că visează la o serie de 13 meciuri perfecte alături de Kopic, de victorii sau egaluri.
”Eu sunt 100% convins că alături de Kopic vom salva echipa de la retrogradare. Mi-aș dori să avem o serie de 13 meciuri cu victorie sau cu egal, asta e apropo la ce visam noi”, a spus Andrei Nicolescu pentru sport.ro.
În schimb, Zeljko Kopic nu este convins că misiunea este una ușoară. Nu crede în vise sau minuni. Spune că singura soluție este munca, dar recunoaște că vede devotament în rândul jucătorilor.
„Situația este în mâinile noastre și mai sunt destul meciuri până la finele sezonului. Dacă muncești din greu ca să obții acel ceva în care crezi, vei obține, cu o echipă unită. Și vom rămâne în prima ligă.
Văd la Dinamo că absolut toată lumea vrea să evolueze, să fie mai bună, zilnic, avem discuții, sunt sigur că vom găsi soluțiile potrivite.
Trebuie să lucrezi în diverse situații, fie că te lupți pentru locul unu, fie că te lupți să te salvezi de la retrogradare. Eu cred în mine! Cred că pot face față în ambele situații.
Dacă stai și visezi, nu este prea inteligent! Muncă! Este singura cale de a reuși. Nu am gânduri negative, ci doar cum să fac totul mai bine ca să reușim îndeplinirea obiectivului”, a spus tehnicianul, potrivit gsp.ro.