Andrei Nicolescu, administratorul special de la Dinamo, a vorbit despre culisele victoriei echipei sale împotriva lui Poli Iași.
Meciul a fost unul extrem de tensionat, iar golul victoriei a venit abia în minutul 93, după un şut la colţul scurt al lui Ahmed Bani.
Nicolescu a mărturisit că în minutul 90 se simțea deja resemnat, văzând ocaziile ratate ale echipei sale, în special cele ale atacantului kosovar Astrit Selmani. Nicolescu l-a şi apostrofat destul de dur pe Selmani, şi i-a spus că „trebuie să se trezească”, supărat pe cele două ocazii singur cu portarul pe care le-a irosit.
„În minutul 90 eram resemnat. Atât timp cât am avut ocazii cu Denis, Gregorio, Selmani, Costin, şi n-a intrat. În momentul în care ești atacant și ești în poziția aia. Mă refer la Selmani care trebuie să se trezească. E în fața porți, să ai două mingi singur cu portarul și să nu poți să gestionezi.
Mingea l-a căutat, si să nu o poți băga în poată cu genunchiul, cu fundul, cu orice. El este un atacant, un killer, exact acolo unde l-a căutat mingea.
La cald, mă resemnasem cu 0-0 şi că e din ce în ce mai complicat. La gol nu îmi venea să cred. A fost o bucurie, o descătușare”, a declarat Andrei Nicolescu la Fanatik.
Nicolescu a subliniat că golul marcat în finalul meciului a fost o adevărată descătușare pentru echipă, întrucât presiunea mentală a fost copleșitoare în ultimele etape.
„E o descătușare. I-am văzut foarte disperați, din pricina fricii de nu a greșii defensiv. Au fost faze când am stat acolo la siguranță fără ca cineva să fie capabil să ia o decizie. Rezultatul asta a venit în minutul 93 după ce două etape am avut de suferit în minutul 93. Nu fizic, nu tactic, mental e foarte dificil. Jucătorii simt o presiune pe care nu ai cum să o explici. Lipsa inspirației te face să-ți fie frică”, a adăugat andrei Nicolescu.