Dinamo tot anunță transferuri, deși clubul încă nu a primit drept de legitimare a jucătorilor, iar Andrei Nicolescu, unul din acționarii „câinilor” a explicat strategia adoptată de gruparea din Ștefan cel Mare.
Acționarul dinamovist i-a liniștit pe fani și a explicat cum a putut Dinamo să aducă fotbaliști, deși în continuare clubul nu are dreptul de a transfera. Oficialul alb-roșiilor este convins că această problemă se va rezolva cât mai repede cu putință.
Toți jucătorii știu că noi ne-am asumat ca acele contracte să fie înregistrate, am declarat asta. Am spus destul de clar, o spun încă o dată, utilizăm o zonă de procedură administrativă să ne pună în situația în care o sumă de bani să nu fie alocată unei direcții pe care o putem trata administrativ, dorim să o utilizam in clubul Dinamo. Astăzi așteptam un răspuns, mâine îl vom avea destul de sigur, atunci suma respectivă va fi alocată pentru ridicarea interdicției la transferuri. Acum împreună cu Vlad și oamenii din club, am solicitat un calendar exact, să știm care este termenul limită pânî la care să facem procedurile, până vinerea viitoare să înregistrăm ce avem de inregistrat. Aștept un calendar și să știm unde stăm.
Jucătorii veniți vor aduce calitate, probabil, dar nu sunt eu specialistul, unii nu sunt la capacitate maximă fizică, toți au dorință, eu ca și ceilalți aflați prin jurul echipei, am rămas impresionati de anumite lucruri, dar nu vreau să laud pe unul sau pe altul, a declarat Nicolescu, pentru Radio Dinamo 1948
Cătălin Alexandru, realizator al emisiunii Dinamo 7/9 de la PlaySport, prezent în cantonamentul echipei din Slovenia, a oferit detalii de ultim moment într-o intervenție în direct în cadrul emisiunii PlaySport Live. Dinamo va disputa mâine un amical cu Dinamo Kiev, dar acesta nu va fi televizat. Dar nu acestea sunt probleme importante pentru bucureșteni. Cristian Costin și Denis Politic, doi dintre jucătorii recent aduși în lot nu vor fi utilizați pentru că ei nu au făcut vizita medicală.
Cristian Costin şi Denis Politic nu au făcut încă vizita medicală., Vor face vizita medicală vineri în Bucureşti şi nu pot fi folosiţi în amicalul cu Dinamo Kiev.
Aș fi şocat să-i văd pe teren dacă nu au făcut vizita medicală”, a spus Alexandru.