Andrei Ivan debordează de optimism înaintea meciului cu Farul Constanța: „Trebuie să ne vedem de treaba noastră”

George Drafta 05.02.2023, 13:08
Andrei Ivan debordează de optimism înaintea meciului cu Farul Constanța: „Trebuie să ne vedem de treaba noastră”

Andrei Ivan a reuşit două goluri etapa trecută cu Hermanstadt, iar graţie reuşitelor lui, oltenii au izbutit victoria în faţa sibienilor.

Una care i-a păstrat în plutonul fruntaş, la distanţă relativ mică de formaţiile aflate în faţa lor. Atacantul Craiovei speră să îşi poată ajuta coechipierii şi în meciul de luni seară, atunci când alb-albaştrii o vor întâlni pe Farul. Visul cuceririi titlului nu este ca o Fata Morgana pentru oamenii lui Neagoe. O spune chiar cel mai bun jucător al echipei din ultimii ani.

Universitatea Craiova are o victorie şi un eşec în meciurile oficiale din 2023
Universitatea Craiova are o victorie şi un eşec în meciurile oficiale din 2023

„O partidă foarte grea pentru noi. Ne-am antrenat la intensitate maximă şi vom merge la Constanţa să luăm cele trei puncte. Mulţi nu o văd pe Craiova capabila să lupte pt titlu… pentru noi, nu!

Ştiţi vorba aia… ursul merge, câinii latră. Trebuie să ne vedem de treaba noastră, să muncim în linişte şi să lăsăm succesul să facă zgomot”, a declarat vârful de 26 de ani la conferinţa de presă de dinaintea jocului.

Motivaţi de patron

Ivan & Co vor avea parte de un program infernal în următoarea perioadă. Vor întâlni 3 dintre echipele clasate înaintea lor în ierarhia la zi. Farul, CFR Cluj şi FCSB sunt în această ordine rivalele din următoarele runde pentru formaţia din Bănie. Iar Mihai Rotaru îşi motivează fotbaliştii înaintea unor dueluri poate decisive pentru parcursul echipei în acest sezon.

Mihai Rotaru are aştepătpri pentru o clasare pe pdoium a echipei sale, aşa cum s-a întâmplat în multe dintre sezoanele anterioare
Mihai Rotaru are aşteptări pentru o clasare pe podium a echipei sale, aşa cum s-a întâmplat în multe dintre sezoanele anterioare

”Nu am spus niciodată că obiectivul este să fim în play-off. Play-off-ul este de la sine înțeles pentru Universitatea Craiova. Nu ne gândim la titlu, dar rămânem în continuare cu ochii pe podium. CFR Cluj are 20 de milioane buget, noi avem 11,5 milioane, e diferență foarte mare.

S-a și văzut în ultimii ani, CFR a luat campionate. Noi nu ne permitem să avem un buget de 20 de milioane de euro, cel puțin astăzi este exclus așa ceva, dar suntem al doilea sau al treilea buget din România, alături de FCSB. Pretenția noastră este să ne batem la primele trei locuri”, a dezvăluit omul cu banii de la Craiova pentru Digi Sport.

Mesaj de pace de la Neagoe

Înainte să se dueleze cu Farul, antrenorul Universităţii a vorbit despre rivalitatea din oraş cu FC U Craiova, într-un moment în care ultraşii trupei lui Mititelu au generat un moment istoric în fotbalul românesc. Iar războiul lor cu patronul clubului pare de neoprit.

Neagoe a preluat Universitatea Craiova în această iarnă /SPORT PICTURES
Neagoe a preluat Universitatea Craiova în această iarnă /SPORT PICTURES

”Mi-aş dori din suflet ca lucrurile să intre într-o normalitate între noi şi FCU. Sunt două echipe care nu au nicio legătură una cu cealaltă, ar trebui să ne respectăm mai mult, suporterii sunt liberi să susţină orice echipă vor. Nu aş vrea să aud că s-au întâmplat lucruri regretabile.

Mi-aş dori să fie o luptă pe teren, avem obiective diferite acum, atât. Ar fi formidabil să câştigăm noi campionatul şi U Craiova 1948 să câştige Cupa României. Nu ar trebui să avem ură unii faţă de alţii, ar trebui să ne respectăm”, au fost cuvintele antrenorului celor de la CS U Craiova.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622