Andreea Prisăcariu l-a cucerit total pe Mihai Bendeac: „E incredibilă, bă, băiatule!”

19 04. 2022, 07:27
Andreea Prisăcariu, la un turneu WTA / Foto IMAGO

Andreea Prisăcariu (22 de ani, 324 WTA) a făcut show în afara terenului la Billie Jean King Cup, iar actorul Mihai Bendeac (39 de ani) a lăudat-o pe sportivă.

”Rebela tenisului românesc” a avut un discurs savuros înaintea meciului cu Polonia, iar Mihai Bendeac a remarcat acest lucru. Actorul spune că Andreea Prisăcariu este de-a dreptul incredibilă:

„Vreau să vă arăt ceva la care am râs din tot sufletul meu. Deci fata asta este absolut incredibilă. Dacă relaxarea ar avea o imagine, fata asta ar fi imaginea ei. A charismei, bă, băiatule. Nu am văzut atâta charismă”, a spus Bendeac, într-un clip video postat pe Instagram.

Pe teren, Andreea Prisăcariu nu a arătat nimic. Românca a fost învinsă categoric de Iga Swiatek (20 de ani, locul 1 WTA), scor 0-6, 0-6, în calificările Billie Jean King Cup.

Polonia – România 4-0, la Billie Jean King Cup

Iată cum s-a desfășurat duelul Polonia – România, scor 4-0:

  • Irina Begu – Magda Linette, 1-6, 6-4, 2-6
  • Mihaela Buzărnescu – Iga Swiatek, 1-6, 0-6
  • Andreea Prisăcariu – Iga Swiatek, 0-6, 0-6
  • Andreea Mitu/Mihaela Buzărnescu – Magdalena Fresch/Alicija Rosolska, 5-7, 6-3, 5-10

În urma acestui rezultat, România va merge la un baraj pentru menținerea în Grupa Mondială. Meciurile vor avea loc pe 11 și 12 noiembrie, iar adversarul va fi stabilit ulterior.

Ce a spus Andreea Prisăcariu după duelul cu Iga Swiatek

Mă bucur că am fost aici și apreciez fiecare moment petrecut cu echipa noastră. Dar convocarea la aceasta echipă a provocat crucificarea mea de către presa din România.

Sunt mândră de această convocare și pentru tot ce a realizat! Mă simt binecuvântată că am jucat pentru țara mea, indiferent de situație. A fost o experiență pozitivă și învăț din ea! Așa că știu ce am de făcut în continuare și îmi văd de treabă!”, a spus Andreea Prisăcariu, conform doardinamo.com.

Duelul Polonia – România a marcat debutul noului căpitan-nejucător, Horia Tecău (37 de ani).

Horia Tecău i-a luat locul lui Daniel Dobre în funcția de căpitan-nejucător al echipei de Billie Jean King Cup a României, fosta Fed Cup.

Duelul Polonia – România a avut loc la Radomskie Centrum Sportu, din Radom. Simona Halep nu a putut participa la aceste meciuri din cauza unei accidentări.