De când trăiește o frumoasă poveste de dragoste cu Victor Cornea, Andreea Bălan e nelipsită de la turneele de tenis. Așa se face că în această perioadă s-a deplasat tocmai „la capătul lumii”, cum a spus chiar ea, pentru a-și susține partenerul, dar și pentru a vedea la lucru cei mai mari jucători ai lumii.
Aflată la Melbourne, unde are loc primul turneu de Grand Slam al anului, Australian Open, îndrăgita artistă nu putea rata ocazia de a interacționa cu Novak Djokovic. Fotografia publicată recent a devenit virală.
Pentru a fi sigur că iubita sa va avea acces nelimitat în complexul în care se desfășoară competiția, Victor Cornea i-a atribuit un rol în staff. Și nu unul oarecare.
Frumoasa blondină figurează, mai exact, ca antrenor, așa că se poate bucura în voie de tot ce are Australian Open de oferit. Recent, aceasta și-a surprins urmăritorii din mediul online cu o fotografie alături de Djokovic, liderul mondial și principalul favorit. Postarea a fost însoțită de un mesaj special.
„Doamnelor și domnilor, legenda vie a tenisului, locul 1 Mondial, unicul Novak Djokovic. E cu doar câteva minute înainte de turul 1 la Australian Open”, a scris Andreea Bălan.
De la începutul șederii sale la Melbourne, artista a avut grijă să împărtășească, prin intermediul rețelelor de socializare, cele mai frumoase experiențe de care are parte. Nu toți internauții i-au apreciat gestul, însă.
De pildă, printre comentarii s-a strecurat și un reproș: că nu își lasă iubitul să se concentreze asupra celui mai important aspect pentru care se află acolo, tenisul.
„Cred că ar trebui lăsat să-și facă turneele liniștit. Dacă vrea să câștige meciurile”, a fost unul dintre comentariile primite. Replica a venit imediat, pe un ton la fel de acid.
„Cucoană, habar n-aveți cât de greu le este jucătorilor de tenis în turnee și cât de important este să fie cineva din familie acolo să-i susțină, a răbufnit Andreea Bălan.
„Azi am văzut pentru prima oară ursuleți Koala și am hrănit canguri și wallabies și m-am bucurat ca un copil (tot timpul mă bucur ca un copil). Sunt așa drăgălași și liniștiți.
Călătorind, învățăm foarte multe despre noi, cum să ne bucurăm de viață, de natură, de prezent, de oamenii pe care îi iubim și mai ales, călătoriile ne arată cât de mici suntem în acest univers. Pentru clipele petrecute aici trebuie să fim foarte recunoscători!”, a fost postarea care a generat comentariul răutăcios.