În 2017, Andreea Bălan și George Burcea au ajuns în fața altarului. Din păcate, la începutul lui 2020, cei doi artiști au decis să pună capăt mariajului lor. La acea vreme, cântăreața a cerut divorțul, dar și custodia celor două fetițe ale lor. De atunci, vedeta a fost destul de discretă cu privire la viața ei amoroasă. Acum, blondina a decis să nu se mai ascundă.
În ultima vreme, Andreea Bălan s-a tot afișat în proximitatea lui Victor Cornea. Chiar zilele trecute, artista a fost prezentă pe terenul de tenis, pentru a-l susține pe sportiv. Ulterior, cei doi s-au fotografiat în timp ce serveau cafeaua, dar și când se plimbau cu o mașină decapotabilă.
Până acum doar s-a speculat că artista ar fi într-o relația cu tenismenul român. Recent, fosta membră a trupei ”Andre” a publicat un story, iar în imagini se poate vedea cu se ține de mână cu Victor Cornea, în timp ce se plimbă cu un bolid de lux. Acum nu mai încape îndoială că cei doi formează un cuplu.
În ultimele zile, zvonuri cu privire la o posibilă relația între Andreea Bălan și Victor Cornea tot au apărut. Tenismenul are 29 de ani și este din Sibiu. Acum, speculațiile au devenit certitudini. Cei doi sunt împreună în Germania, acolo unde jucătorul de tenis are un antrenament.
Andreea și Victor s-au dat de gol zilele trecute pe social media. Ambii au postat în mediul online imagini cu locația în care se află. Pozele pe care cei doi le-au postat păreau să fie făcute în același loc și anume pe un teren de tenis din Stuttgart.
Totuși, în fotografiile cu pricina, ei nu apăreau împreună Jucătorul de tenis a ales să fie fotografiat pe terenul respectiv, însă artista a pozat terenul te tenis fol. Potrivit informațiilor apărute recent în presă, nu cu mult timp în urmă, vedeta și sportiv au fost împreună la Paris, într-o escapadă romantică.
”Îmi doresc să fiu iubită așa cum sunt eu! Nu doar eu, toată lumea își dorește asta! Să fie un suflet foarte cald și calm, foarte calm, și să nu se supere, ca mine. Să nu ia nimic personal. Să fie foarte calm și cald și să dea iubire, multă iubire!”, spunea artista în urmă cu ceva timp.