FC U Craiova a dat lovitura în Ștefan cel Mare, 2-1 cu Dinamo, iar oltenii lui Adrian Mititelu sunt aproape salvați de la retrogradare. Andrea Compagno a marcat, pentru oaspeți, în ultimul minut de joc.
FC U Craiova continuă seria bună din acest play-out. Oltenii au fost conduși în Ștefan cel Mare, după golul rapid marcat de Irobiso. Oaspeții au revenit prin Huyghebaert și Compagno, iar Nicolo Napoli poate considera că a scăpat de baraj.
Compagno a marcat în prelungirile partidei. Atacantul a declarat după meci că lupta pentru salvare nu este decisă. Totuși, italianul spune că echipa are inimă, astfel că speranțele sunt mari în vestiarul echipei lui Adrian Mititelu.
„E foarte frumos, știam că pentru suporterii noștri era foarte important. Pentru clasamentul nostru e foarte important. Când câștigi în minutul 90 e foarte frumos.
Eu cred că fiecare meci e… avem mai multe meciuri. Napoli a zis că suntem salvați 80 la sută. Ne bucurăm două zile și continuăm să ne antrenam bine pentru meciul cu Clinceni, trebuie să câștigam.
Avem inima bună. În perioada asta, nu căștigă doar jucătorii, ci echipa. Cine are echipa bună, cu inima bună, căștigă”, a spus italianul Compagno.
„A fost un meci foarte greu pentru ambele echipe. În final am câștigat noi și sunt trei puncte foarte importante pentru noi. E foarte greu când începi meciul cu gol primit. Eu cred că am meritat să câștigăm meciul.
Băieții sunt profesioniști. Se vede în terenul de joc. Îi felicit pe băieți că au câștigat meciul.
Încă nu suntem salvați. Mai sunt cinci meciuri. Avem meci dificil cu Clinceni”, a spus și antrenorul oltenilor.
„Dinamo este într-o revenire de formă. Nu a strălucit jocul, dar este un pas important în lupta pentru evitarea barajului. Mai sunt puncte importante. Sper să câștigăm duminica și urmează încă patru etape foarte importante și foarte grele.
Miza a fost extrem de mare și pentru noi, și pentru ei. Băieții merită felicitări, merită și galeria felicitări. Practic, am început să jucam mai bine când au ajuns ei în stadion.
Nu am mai bătut aici din 1994”, a declarat și Marcel Pușcaș.
DINAMO: Eșanu – Grădinaru, Patriche, Carp, De Moura – Bani, Pierret, J. Rodriguez, St. Filip (cpt.) – Irobiso, Morar
REZERVE: Fara, Ehmann, R. Grigore, G. Crețu, Răuță, Ivanov, Mihaiu, C. Matei, Ivanovski
ABSENȚI: Jovanovic, A. Radu, Tomozei, Aloe (accidentați), Torje, Azankpo (incerți), Figueiredo (probleme personale)
ANTRENOR: Dusan Uhrin
FCU CRAIOVA: R. Popa – Negru, Kovacic, Paramatti, Huyghebaert – Baeten, Asamoah, V. Achim, Van Durmen – Cl. Bălan, Compagno
REZERVE: Mogoșanu, Bușu, Pop, Albu, Marquet, Blidar, Albu, Sidibe, Ondaan
ABSENȚI: Diallo (suspendat), Bauza (accidentat), Enache, Chițu (nelegitimați)
ANTRENOR: Nicolo Napoli
Stadion: Dinamo (Bucureşti)
Arbitru: Barbu Marian (Făgăraş) / A1: Avram Valentin (Bucureşti), A2: Bucsi Imre-Laszlo (Sfântu Gheorghe)
Nu știu dacă este ultima șansă pentru noi să încercăm să evităm barajul, sper că nu. Nu vreau să vorbesc despre pregătirea fizică de la echipă. Acum, jucătorii sunt OK din punct de vedere fizic,
Dusan Uhrin Jr, la conferința de presă