Andrea Compagno le-a oferit jurnaliștilor italieni răspunsul la întrebarea care se află pe buzele multora dintre microbiștii români și nu numai: cum se face că nu a reușit să atingă un nivel mai înalt în țara natală, în timp ce în Superliga perforează plasele porților adverse cu o ușurință de invidiat?
Nu mai puțin de 36 de goluri a reușit Compagno în cei doi ani petrecuți în România (82 de partide), pentru FCU Craiova, respectiv FCSB. Oltenii l-au adus din San Marino ( de la Tre Fiori) și l-au cedat apoi la FCSB în schimbul unui milion și jumătate de euro.
Într-un interviu acordat recent pentru Gazzetta dello Sport, atacantul italian și-a amintit de anii în care se zbătea în anonimat, evoluând la nivel de amatori – cu un salariu de doar 400 de euro pe lună – și a dezvăluit motivul pentru care nu a reușit să se impună și în Peninsulă. Este vorba despre o accidentare care l-a chinuit ani întregi și l-a ținut departe de visul de a evolua în Serie A.
„Când mă gândesc unde sunt acum îmi vin în minte anii grei la amatori, când câștigam 400 de euro/lună și mergeam la cumpărături cu calculatorul în mână ca să nu cheltuiesc prea mult. Eu am crescut la Palermo, am jucat acolo la juniori și apoi la Catania. În 2015, la 19 ani, am plecat să-mi urmez visul. Eram la mii de kilometri de casă.
Timp de mai mulți ani am avut probleme la cartilajul genunchiului. Nu e o justificare, dar nu reușeam să dau sută la sută. Acum am renăscut. Simțeam că fotbalul e viitorul meu și acum vreau să mă bucur de el. În Serie D nu jucam, la București sunt Matador”, a declarat Andrea Compagno.
Grație golurilor din Superliga, atacantul celor de la FCSB a reușit o performanță de-a dreptul impresionantă, devenind cel mai bun marcator italian al anului 2022, în fața unor staruri precum Ciro Immobile, Nicolo Zaniolo sau Gianluca Scamacca. Totodată, în același sezon a fost desemnat cel mai bun fotbalist străin al campionatului nostru.
„Nu am acordat niciodată prea mare atenție numărului de goluri, sincer să fiu. În rest, Ciro e un idol. E ceva cu care mă mândresc știind că am marcat mai mult decât el, dar e deja parte din trecut.
Serie A rămâne visul meu. Asta și să iau titlul cu Steaua (n.r. FCSB). Nu trebuie să fii niciodată mulțumit, trebuie să vrei mai mult. Asta m-a învățat viața”, le-a mai spus Compagno jurnaliștilor italieni.