Anchetă finalizată. Jeremy Wisten s-a sinucis pentru că a fost dat afară de Manchester City

14 11. 2021, 14:48
Manchester City a devenit o forţă în Premier League în ultimul deceniu

Rezultatul anchetei asupra morții lui Jeremy Wisten arată că acesta s-a sinucis din cauză că Manchester City l-a lăsat liber de contract. Formația de pe Etihad Stadium contrazice această concluzie, explicând că decizia a fost luată spre binele fotbalistului.

Jeremy Wisten s-a sinucis pentru că Manchester City nu i-a mai prelungit contractul

Pe 24 octombrie 2020 o veste tragică zguduia din temelii lumea fotbalului. Jeremy Wisten, talentatul fotbalist de doar 18 ani, s-a sinucis. Ancheta cu privire la cauzele care l-au determinat să recurgă la acest gest s-a încheiat. Specialiștii au ajuns la concluzia că tânărul și-a luat viața pentru că Manchester City nu a mai vrut să-i prelungească înțelegerea, potrivit Daily Star.

Jeremy Wisten a suferit o accidentare gravă la genunchi pe vremea când avea 13 ani, lucru care l-a ținut departe de teren timp de cinci luni. După acest eveniment, Wisten nu a mai evoluat în ritmul colegilor lui. Clubul de pe Etihad Stadium a luat decizia să nu-i mai prelungească înțelegerea, iar adolescentul s-a văzut nevoit să dea mai multe probe la alte cluburi din Anglia pentru a fi primit undeva. Din nefericire le-a picat pe toate.

Astfel, tânărul fotbalist s-a văzut în situația în care niciun club nu-l accepta pentru a putea să-și urmeze visul. Mai mult, pandemia de Covid-19 i-a adus și alte suferințe. Ca orice tânăr, și mai ales unul într-o stare avansată de tristețe, și-a dorit să se vadă cu prietenii lui. Din nefericire, izolarea și restricțiile l-au întristat și mai mult.

Familia nu și-a dat seama că e în depresie

Procurorii care au anchetat moartea fotbalistului au aflat faptul că acesta și-a îngrijorat mama abia în momentul în care s-a închis în camera surorii sale și nu a coborât la cină. Ajunși în cameră, părinții au constat că Jeremy Wisten și-a pus capăt vieții. Medicii care au intervenit nu l-au mai putut salva.

Cu toate acestea, familia lui Wisten susține că nu a existat niciun semn de depresie. Tatăl a subliniat faptul că fiul lui iubea sportu, dar că acea accidentare îi dădea dureri greu de suportat:

El a fost mereu fericit pe vremea când era copil și așa a fost toată viața lui. Era un atlet înnăscut, care era foarte competitiv. El mereu dorea să fie primul în tot ce făcea.

Fotbalul a devenit totul pentru el. După accidentare, nimic nu a mai fost la fel. Nu i-a terminat cariera definitiv, dar avea niște dureri insuportabile.

A trebuit să îi reamintesc că în viață anumite lucruri nu pot fi controlate. Am continuat să îl încurajez să rămână puternic. A fost greu pentru el dar și-a păstrat mereu dragostea pentru fotbal”.

Jason Wilcox, șeful academiei lui Manchester City, a lăsat de înțeles faptul că echipa a luat decizia de a înceta colaborarea cu fotbalistul spre binele lui. În același timp, clubul a efectuat mai multe screening-uri ale stării de sănătate mentală a lui  Wisten înainte și după ce a fost dat afară. Rezultatele arată că despărțirea de Manchester nu l-a afectat.