Scandalul declanșat de transferul istoric al lui Dennis Man la Parma continuă! Anamaria Prodan îi pregătește „decisiva” familiei Becali. Ce are de gând să facă soția lui Laurențiu Reghecampf?
Fostul preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a avertizat-o pe Anamaria Prodan că, trecând la jigniri şi ameninţări la adresa clanului Becali, în frunte cu Gigi şi Giovanni, face o mare greşeală. Chiar și așa, sexy impresara se încăpățânează, neputând accepta ideea că a fost scoasă din joc în transferul lui Man la Parma.
Poate Ana să le ţină piept fratilor Becali? Nu! Şi pierde dacă face scandal. Pierde enorm, pierd toţi! Bine, şi Ana e sămânţă de scandal, dar e diplomată. Are minte. Ana ştie cum să-şi conducă afacerile.”, a declarat fostul șef al Ligii Profesioniste de Fotbal.
Dumitru Dragomir i-a transmis soţiei lui Reghecampf să facă, cât de repede, pasul înapoi.
Nu vedeţi pe ce sume vinde Giovanni? El şi cu Victor sunt cei mai tari impresari din această ţară, după aceea, urmează Ana, şi mai sunt câţiva, 5-6 impresari tineri.”, a mai spus cel supranumit ”Corleone”.
Fostul şef LPF e convins că, în acest conflict, pornit după ce Anamaria Prodan a fost dată la o parte în transferul lui Man la Parma, părţile vor ajunge, în curând, într-o sală de judecată.
Toţi au dreptate, absolut toţi au dreptate! Fiţi atenţi ce spun. Vor ajunge la judecată! Singurul care e stăpânul jucătorului e Gigi Becali. Ăsta e capitalismul! Peştele mare îl înghite pe cel mic! Iar Gigi Becali a înţeles cel mai bine acest capitalism şi cum se fac banii. Nu e el stăpânul?! N-a finanţat el clubul? N-a cumpărat el din banii lui jucătorul? Asta e viața în business, joci la mai multe capete.”, a încheiat Dumitru Dragomir.
Anamaria Prodan speră să se răzbune astfel pe Man pentru că jucătorul a fost de acord să meargă în Italia alături de Ioan Becali, pe care vărul Gigi îl voia implicat în afacere. Miza procesului ar fi mare, aproape un milion de euro, dar Ana crede că-și va putea recăpăta în cazul unei victorii în instanțe și reputația, afectată de păcăleala pe care a suferit-o în afacerea aceasta.
Ea insistase în permanență că-l avea sub contract pe Dennis, căruia îi căuta o ofertă potrivită. În momentul în care Man chiar a plecat în schimbul a 11 milioane de euro, cel mai mare preț de export din istoria campionatului românesc, ea nu a fost implicată în tranzacție, fiind preluat de Giovanni.