Anamaria Prodan e din nou îndrăgostită? Mesaj misterios în mijlocul nopții: „Rămâi fericit toată viața”
Celebra impresară Anamaria Prodan a surprins pe toată lumea cu ultimul mesaj de pe rețelele de socializare. În condițiile în care aproape toate postările ei fac referire la fostul ei soț, de data aceasta vedeta a scris ceva neașteptat.
Anamaria Prodan, mesaj surprinzător la miezul nopţii
Anamaria Prodan s-a despărţit, recent, de Flavius Nedelea, primul bărbat cu care s-a afişat oficial după ce și-a încheiat socotelile cu Laurenţiu Reghecampf, iar acum a postat pe rețelele de socializare un mesaj misterios. Agentul de jucători nu a avut timp de pierdut în ultima vreme. Fosta vedetă Playboy fost extrem de ocupată pe plan profesional. Ea a filmat de zor pentru serialul în care va apărea toamna aceasta, la cererea lui Iura Luncaşu.
Fosta soție a lui Laurențiu Reghecampf a spus în mai multe rânduri că ea încă speră ca într-o bună zi să își găsească marea dragoste și să se căsătorească din nou. Ei bine, se pare că momentul este aproape, cel puțin asta reiese din ultima postare pe care a făcut-o vedeta.
Să te întâlnesc a fost una dintre cele mai bune lucruri care mi s-au întâmplat. Şi mă gândesc la tine tot timpul.”, se arată în mesajul postat de Anamaria Prodan, pe contul oficial de Instagram.
Mesajul misterios pe care fosta soție a lui Laurențiu Reghecampf l-a postat târziu în noapte a fost însoţit şi de o inimă, semn că agentul de jucători s-a îndrăgostit din nou.
Femeia de afaceri nu s-a putut abține și a mai transmis un mesaj prin intermediul rețelei de socializare după ce a scris mesajul anterior menționat.
Într-o zi, riscând, poţi să rămâi fericit pentru toată viaţa.”, a mai spus fosta soție a antrenorului Laurențiu Reghecampf.
Ce șanse sunt ca Anamaria Prodan să se împace cu Reghecampf
Fiica regretatei artiste Ionela Prodan a suferit enorm după ce s-a despărțit de tehnicianul celor de la Universitatea Craiova. Cu toate acestea, ea nu vrea să audă de o eventuală împăcare cu Laurențiu Reghecampf. Rivala Corinei Caciuc a declarat că păstrează legătura cu fostul ei soț doar de dragul copilului pe care îl au împreună, Bebeto.
”Nu există pe pământul ăsta o împăcare, decât de dragul copilului nostru și decât ca doi oameni maturi, cu capul pe umeri, care înțeleg ce înseamnă noțiunea de părinte și și-o exercită până închid ochii. Ce îmi doresc eu de la Reghecampf este să își vadă copilul, să vorbească cu el, să petreacă timp cu copilul lui, să îl ajute.
Nu îl sună deocamdată pe Bebe, probabil își pune la punct toate chestiile cu echipa nouă. Noi încă așteptăm! A făcut atâtea procese, ca să i se stabilească pensie alimentară, ore de vizită, dar dacă tot a primit de la judecător ore de vizită, noi ne dorim să vină mii de ore.
Nu am visat în viața asta că tatăl copilului meu o să deschidă proces, ca să stabilească judecătorul când poate veni să își vadă copilul. Consider că, din cauza presiunii, problemelor pe care le are, din cauza situației în care se află, încerc să îi găsesc scuză.
De copil trebuie să ai grijă toată viața, trebuie să fii un model pentru ei. Noi ne rugăm de el, îi trimitem mesaje ca să vină să își vadă copilul. Nu l-a mai văzut pe Bebe de multă vreme și nici nu avem nevoie de un tată de serviciu, ci de un tată permanent. Copiii se cresc permanent!”, a declarat Anamaria Prodan, conform colegilor de la playtech.ro.