ANALIZĂ. Unde au ajuns să joace vedetele străine din Liga 1! Top 7 destinații spectaculoase!

Gabriel Berceanu 05.12.2021, 16:20
ANALIZĂ. Unde au ajuns să joace vedetele străine din Liga 1! Top 7 destinații spectaculoase!

Acum 4 ani, adică în sezonul 2017/18 al Ligii 1, peste 100 de fotbaliști străini figurau în loturile echipelor din campionatul nostru, unii doar “în vacanță”, alții cu rezultate, câțiva aflați deja de ani buni în fotbalul autohton.

Sunt nume cu care ne-am obișnuit și transferuri în care multe cluburi și-au pus speranțe, gândind poate că venirea străinilor la echipă va aduce o valoare în plus care va face diferența, fie în lupta pentru cupele europene, fie în salvarea de la retrogradare. Azi, după 4 ani, o parte din acești jucători au ajuns însă aproape de capătul lumii fotbalistice!

Din Bănie, la Buriram!

Venit la Craiova după experiențe în Cehia (Liberec), Italia (Padova) și Ungaria (Puskas Akademia), stoperul croat Renato Kelic și-a trecut în palmares cu oltenii Cupa României în sezonul 2017/18. Sosise în 2016 pentru aproape 400.000 de euro, potrivit presei, și a jucat până în 2020 în Bănie.

A ales atunci, după rezilierea contractului, să meargă în țara natală, Croația, pentru a îmbrăca scurtă vreme tricoul Cibaliei Vinkovici, la prima lui experiență pentru un club croat la nivel de seniori.

Doar că, după 5 luni în Croația, fundașul Renato Kelic s-a transferat în… Thailanda! A semnat cu Buriram United, a terminat pe 2 sezonul 2020/21, iar acest sezon e împrumutat, tot în prima ligă thailandeză, la Chonburi FC! Și are doar 30 de ani!

Buni la noi și-n Bahrain

Rămânem în Thailanda! Și redescoperim un fotbalist de națională cu care ne obișnuisem în Liga 1, fost jucător la Poli Iași în sezonul 2016/17 și la Sepsi Sf. Gheorghe în sezonul următor! O prezență exotică, filipinezul Daisuke Sato!

Jucător de bandă stângă ajuns la 27 de ani, Sato s-a apropiat cumva de casă și după anii petrecuți în fotbalul nostru a ales să joace, din 2019, în Thailanda. Două ediții de campionat la Muanghtong United, iar acum, pentru Suphanburi FC!
Finalizăm aventura asiatică spre zona estică, iar în prima ligă din Bahrain îl întâlnim pe brazilianul Jo Santos. Jucătorul ofensiv de la Poli Iași, Hermannstadt și Viitorul Constanța e acum legitimat la Al Riffa.

Alt atacant, de data asta nigerian, a stat în fotbalul românesc din 2014 până în 2018, îmbrăcând tricourile echipelor FC Zalău, ASA Tg. Mureș, Academica Clinceni, FC Botoșani și Sepsi. Benjamin Kuku, 26 de ani, a rămas cu aceeași practică de a schimba des echipele, ajungând după aventura românească la a cincea formație din Israel pentru care joacă, în ultimii trei ani! Și nu e una de primă ligă, ci “anonimii” de la Maccabi Bnei Reineh!

Apusul lui Bokila și Marquinhos

Congolezul Jeremy Bokila a fost unul din cei mai buni străini ai ultimelor sezoane din fotbalul românesc, remarcându-se în 2012/13 la Petrolul Ploiești, cu care a câștigat și Cupa României. A revenit la noi în 2017, pentru CFR Cluj și Dinamo, fără să aibă însă același randament ofensiv cu care ne obișnuise atacantul.

Între timp, ajuns la 33 de ani, după câteva echipe din Turcia și Belgia (eșalon inferior), Bokila a traversat Oceanul și e legitimat azi la Oakland Roots SC, în USL Championship, un fel de Liga 2 a Statelor Unite!

Măcar el are echipă în acest moment, față de brazilianul Marquinhos Carioca. Un fotbalist care a impresionat în 2013/14 la Oțelul Galați, a revenit în 2017 la Astra Giurgiu, apoi s-a stins la Zalgiris Vilnius în Lituania. A urmat o destinație “specială”, prima ligă din Indonezia, fără să facă furori nici la Badak Lampung sau Persela Lamongan. Anul acesta s-a întors pentru câteva luni la Oțelul Galați în Liga 3, apoi a rămas fără angajament.

Romario de FC Skilzz via Vietnam!

Închidem top 7 al stranierilor cu destinații neobișnuite din sezonul 2017/18 al Ligii 1 printr-un atacant olandez cu orgini surinameze. Romario Kortzog venea în 2015 în România, la ASA Tg. Mureș, după experiențe în țara natală prin eșalonul secund, Bulgaria și liga a doua germană.

Kortzog a ajuns de la ASA la Dinamo, apoi la Astra și Chiajna, după care s-a reorientat, din 2017, spre… Vietnam! A jucat pentru Becamex Dinh Duong și Nam Dinh FC. Astăzi, la 32 de ani, joacă de plăcere în Olanda, la clubul… FC Skillz!

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622