Ana Bogdan este pe cai mari. Sportiva aflată pe locul 108 în clasamentul celor mai bune jucătoare de tenis din lume a bifat o victorie importantă în primul tur la Varșovia. Ea a trecut fără emoții de Nuria Parrizas-Diaz (Spania, 55 WTA), pe care a învins-o în două seturi.
Ana Bogdan a reușit să se califice în optimi la WTA Varșovia după ce a învins-o pe a șaptea favorită. Românca a făcut un meci excelent în runda inaugurală la turneul dotat cu premii în valoare totală de 251.750 de dolari.
Sportiva în vârstă de 29 de ani a avut nevoie de aproape două ore pentru a o învinge pe jucătoarea din Spania.
Nuria Parrizas-Diaz a început mai bine meciul şi a condus cu 2-0. Ulterior, însă, Ana Bogdan a câştigat patru ghemuri la rând. Acest avantaj s-a menţinut până la finalul setului. Al doilea act a fost la fel de solicitant pentru jucătoarea noastră. Iberica a reuşit să se desprindă la 5-2, dar Ana Bogdan a revenit şi a dus setul în tiebreak. În cele din urmă, ea a reuşit să se impună cu 6-4, 7-6 (3).
Pentru calificarea în optimi, jucătoarea din România va fi recompensată cu un cec de 3.800 de dolari. De asemenea, ea va primi 30 de puncte WTA.
În turul următor, Ana Bogdan va da peste o reprezentantă a Cehiei. Adversara ei se numește Katerina Siniakova. Aceasta din urmă s-a impus 6-2, 6-4 în faţa compatrioatei sale Jesika Maleckova.
Cele două jucătoare de tenis s-au mai întâlnit în trecut în circuitul profesionist. Compatrioata noastră a învins-o pe sportiva din Spania anul trecut în primul tur al calificărilor la Madrid, cu 7-6 (7), 7-5.