Amenințări fără precedent în Liga 1: „Acolo scrie play-off! Mulți vor pleca”

Robert Zanfir 16.12.2021, 17:36
Amenințări fără precedent în Liga 1: „Acolo scrie play-off! Mulți vor pleca”

Cristian Gentea a lansat o serie de amenințări la adresa jucătorilor și a antrenorilor lui FC Argeș. Primarul Piteștiului și președintele Consiliului de Administrație al argeșenilor spune că vor urma schimbări majore la club.

FC Argeș a avut un sezon de toamnă peste așteptări, dar finalul anului a stricat apele la Pitești. Echipa lui Andrei Prepeliță a bifat o serie de trei partide fără victorie, iar remiza cu Sepsi, 1-1, a adus furtuna în club. Alb-violeții sunt la doar trei pași de locurile de play-off, dar ambițiile sunt mari între urmașii lui Nicolae Dobrin.

Amenințări fără precedent în Liga 1: „Acolo scrie play-off! Mulți vor pleca”

FC Argeș se află pe locul 8 în Liga 1, cu 28 de puncte din 20 de etape. Iar pentru Andrei Prepeliță și compania urmează meciul cu CFR Cluj. Primarul Cristian Gentea îl consideră deja pierdut.

„Aseară (miercuri, când FC Argeș a remizat cu Sepsi) am preferat să sufăr singur acasă, să nu mă mai duc până la stadion, știam că mă duc degeaba. Mai mult decât am făcut nici nu mai fac.

Nu înțeleg nici jucătorii, nici antrenorii, nici cei de la Centrul de Copii și Juniori ce eforturi se fac. Și eu sunt de părere că trebuie să plece multă lume în iarna aceasta. Cert e că dacă n-au vrut cu binele, vor vedea că se schimbă lucrurile.

Am făcut eforturi să fie plătite salariile, primele, uneori chiar înainte de termen, dar nu s-a înțeles. Nu le-a plăcut cu binele, vor vedea ce se întâmplă de acum încolo”, a spus Gentea în cadrul unei conferințe de presă.

Andrei Prepeliță și Mihai Ianovschi, pe făraș?

Deși FC Argeș este abia la al doilea sezon de la revenirea în Liga 1, pretențiile factorilor locali sunt foarte mari. Cristian Gentea le reamintește antrenorilor Andrei Prepeliță și Mihai Ianovschi că obiectivul echipei este clasarea pe un loc de play-off.

„Și staff-ul tehnic are un target. Acolo scrie clar play-off. Am avut de cinci ori posibilitatea să venim pe locul patru sau pe locul trei. După ce luăm bătaie și de la CFR Cluj, ne așezăm la masă și le discutăm pe toate.

Avem jucători care aleargă la 21 de ani mai puțin decât alerg eu la 58 de ani. Ce să facem? Ăștia sunt! Nu i-am adus eu, antrenorii au avut un buget de transferuri și au adus doar ce au vrut ei”, a mai spus Gentea.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622