Amenințare dură pentru naționala Braziliei. Poate fi exclusă din toate competițiile după demiterea președintelui Federației

Alex Matei 26.12.2023, 09:22
Amenințare dură pentru naționala Braziliei. Poate fi exclusă din toate competițiile după demiterea președintelui Federației

Pericol major pentru fotbalul brazilian. FIFA amenință statul sud-american cu suspendarea din toate competițiile, după ce o instanță civilă l-a demis de curând pe președintele Federației, Ednaldo Rodrigues.

Instanța a pronunțat decizia după ce a constatat că la momentul alegerilor pentru șefia federației, în martie 2022, au existat nereguli.

Decizia FIFA ar putea fi pronunțată pe fondul nemulțumirilor șefilor din fotbal a implicării instanțelor civile în treburile federațiilor naționale. Astfel, FIFA poate stabili mai multe sancțiuni, inclusiv excluderea brazilienilor din sportul „rege”, pentru o anumită perioadă.

Decizie fără precedent a FIFA, în cazul Braziliei. Ar putea urma coșmarul pentru sud-americani

Amenințarea FIFA referitoare la suspendarea Braziliei din toate competițiile a fost transmisă chiar în ajunul Crăciunului. Vizate de această decizie sunt atât naționala, cât și cluburile.

În mod bizar, FIFA a transmis scrisoarea secretarului general Alcino Reis, demis și el, nu președintelui interimar Jose Perdiz, care a fost numit de instanță.

În ianuarie, forul mondial va desfășura o anchetă privind organizarea alegerilor de la Federație. Până atunci, brazilienii au interzis la organizarea unui nou scrutin.

Perioadă nefastă pentru fotbalul brazilian

O eventuală suspendare a fotbalului brazilian ar fi un coșmar pentru suporterii din statul sud-american. O bună parte dintre cetățenii Braziliei trăiesc pentru fotbal, iar campania de calificare pentru Mondialul din 2026 le-a produs deja multe supărări. Naționala e pe locul al treilea în grupa de calificare, după trei înfrângeri consecutive: 0-2 cu Uruguay, 2-1 cu Columbia și 0-1 cu Argentina.

Acum, la națională, se caută un nume mare pentru bancă. Printre favoriți ar fi Carlo Ancelotti, antrenorul lui Real Madrid.

În finala Campionatului Mondial al Cluburilor, Fluminense a ajuns în finală cu Manchester City, dar a pierdut categoric, cu 0-4.

Tags:
Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622