Despre Laurette Atindehou, model în vârstă de 38 de ani, s-a zvonit pentru mai mult timp că ar fi avut o idilă cu miliardarul Ion Țiriac. În ultimul an și jumătate ea a avut o relație, ce părea foarte serioasă, cu Magaye Gueye, fostul atacant al lui Dinamo, devenit celebru după ce a fost depistat pozitiv la cocaină pe vremea când încă evolua în Ștefan cel Mare.
Recent, cei doi au anunțat că urmează să se căsătorească. Laurette a acceptat cererea în căsătorie a fotbalistului senegalez în vârstă de 32 de ani. Totul s-a năruit însă extrem de rapid. După doar câteva luni de la acel moment, Laurette a anunțat că s-a despărțit de Magaye Gueye.
„Haide să nu ne supărăm unul pe celălalt, timpul ne va vindeca rănile inimii! Singurătatea va fi dureroasă doar la început, dar ne descurcăm! Adio!”, a transmis ea prin intermediul Instagram.
Relația dintre Laurette și Magaye Gueye a început în perioada în care fostul atacant al lui Everton era legitimat la Dinamo. Atunci, a circulat în meciul online un clip video în care fotbalistul apărea într-un jacuzii, într-o vizibilă stare de ebrietate, alături de două femei. Una dintre ele era Laurette.
La scurt timp, Gueye a fost depistat pozitiv la cocaină, la finalul unui meci câștigat de Dinamo cu scorul de 1-0 în fața celor de la FCSB, în Cupa României. În mod evident, senegalezul și-a atras antipatia dinamoviștilor după aceste episoade, mai ales că randamentul său pe teren a fost unul cel puțin modest. În plus, părea și că avea destul de multe kilograme în plus în acea perioadă.
La acel moment, Cornel Dinu a fost cel care a făcut cele mai acide comentarii la adresa lui Magaye Gueye. Fostul mare fotbalist și antrenor al lui Dinamo analizat în stilul caracteristic jocul prestat de senegalez în Ștefan cel Mare.
„Nu e nicio mirare această știre cu Magaye care s-a dopat cu cocaină. De fapt, el trebuia testat de când a semnat cu Dinamo, de când a aterizat aici. Am convingerea că era depistat în primul rând pozitiv la anti-fotbal. A dat vreo două-trei goluri, dar și atunci a împins mingea în poartă. L-am urmărit în mai multe meciuri, am și scris despre asta”, a spus cel poreclit „Procurorul”, în martie 2021.