”Am reușit. Senzațional”. Ianis Hagi, scrisoare emoționantă după ce a plecat de la Rangers FC

27 08. 2023, 20:37

Ianis Hagi (24 de ani) a fost astăzi prezentat oficial la formația din prima ligă spaniolă, Deportivo Alaves.

Clubul iberic l-a împrumutat pentru un an de zile pe internaționalul român de la Rangers. Ianis Hagi a dorit să încerce o nouă experiență, deoarece nu era mulțumit de timpul de joc oferit la gruparea scoțiană.

La Alaves, va fi antrenat de Luis Garcia (50 de ani), iar mijlocașul român ar putea debuta chiar luni, contra lui Getafe, din etapa cu numărul trei a primei ligi spaniole.

Ianis Hagi, mesaj pentru fanii lui Rangers

Imediat după anunțul oficial al transferului său la Deportivo Alavase, Ianis Hagi a dorit să transmită un mesaj fanilor scoțienilor de la Rangers.

„Fani ai lui Rangers, de unde să încep? Eram doar un copil când am semnat cu acest club unic, senzațional, iar visul meu era să reprezint cât mai bine posibil o echipă în competițiile europene și să contribui la obținerea trofeelor. Așa credeam că te poți îndrăgosti de un club, unul care să te facă fericit. Am reușit, iar asta datorită vouă, fanilor, care ați oferit susținere necondiționată, presiune, cântece, deplasări și, cel mai important, v-ați apărat casa, Ibrox – singurul stadion care poate zbura timp de 90 de minute. Ibrox, baby, e diferit! Cu siguranță nu este un adio, ne vom întâlni cândva, cu siguranță, dar până atunci luptați în continuare. Voi fi mereu fan al lui Rangers. Cu dragoste, Ianis”, a scris Ianis Hagi, pe Instagram.

Alaves a început noul sezon din La Liga cu o înfrângere (0-1 contra lui Cadiz) și o victorie (4-3 împotriva celor de la Sevilla). Internaționalul român de 24 de ani a mai jucat pentru FC Viitorul, Fiorentina, Genk și Rangers până în prezent. Ianis Hagi și-ar putea face debutul la Alaves în meciul cu Getafe, programat luni, 28 august, de la ora 20:30.