„Am dat probe la Steaua, la 20 de ani am fost la Dinamo 2”. Omul care controlează tot la Dinamo a spus pentru prima oară asta

Ioan Valentin Oprea 23.03.2023, 15:03
„Am dat probe la Steaua, la 20 de ani am fost la Dinamo 2”. Omul care controlează tot la Dinamo a spus pentru prima oară asta

Noul preşedinte al lui Dinamo, Andrei Nicolescu, a cochetat cu fotbalul în tinereţe. Prezent în platoul emisiunii „GSP Live”, acesta a mărturisit că a dat probe chiar şi la marea rivală a „câinilor roşii”, Steaua.

În scurta sa carieră de fotbalist, noul şef al grupării din „Şoseaua Ştefan cel Mare” a evoluat şi pentru echipa secundă a lui Dinamo. Şi-a dorit să ajungă şi în străinătate şi a încercat să obţină un contract cu francezii de la Nantes.

La Ploiești am jucat fotbal la CSȘ. Apoi am dat probe la Steaua, când eram foarte mic. Apoi am plecat afară, am dat probe la Nantes. Tot timpul m-am mutat.  Am fost o lună și jumătate și la Dinamo 2, când aveam 20 de ani și ajunsesem în București. Chiar nu am avut o echipă favorită în România, cu care să țin mai mult timp. Din afară mă uit la Barcelona cu foarte mare plăcere, sunt fan”, a dezvăluit Nicolescu la GSP Live.

A dat fotbalul pe avocatură

La sfaturile familiei, Nicolescu a încetat să se mai axeze pe fotbal şi şi-a construit, în schimb, o carieră în domeniul juridic.

Probabil și familia m-a determinat să nu urmez foarte atent cariera asta. Joc și acum, într-o echipă a avocaților cu care mergem la turnee. Am și câștigat trofee”, a mai completat Nicolescu.

Are încredere în noul proiect de la Dinamo

Chiar dacă Dinamo nu se află în cea mai bună situaţie financiară, Nicolescu e ferm convins că alb-roşiii au un viitor mare în faţă. Acesta crede că formaţia din “Ştefan cel Mare” poate fi salvată, iar mai mulţi investitori sunt aşteptaţi să se alăture noii conducere în perioada imediat următoare.

Dinamo este un brand neexploatat, o oportunitate care apare o dată la foarte mult timp. În acest moment, Dinamo este într-o zonă în care dacă nu vine cineva să o salveze, nu va mai fi salvată. Am reușit prin conexiunile mele, prin capacitatea de a le arăta oamenilor ce se poate face, să construiesc o pălărie de încredere.  Eu nu sunt un investitor. Împreună cu Eugen, vrem să coagulăm o mână de antreprenori din România”, a explicat Nicolescu.

Sursa foto: ndi.law

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622