După meciurile jucate marţi în grupele A şi B au fost stabilite două dintre partidele care se vor juca în optimile de finală ale competiţiei din Qatar.
Am aflat totodată şi numele altor 4 naţionale care se vor alătura Franţei, Braziliei şi Portugaliei, care şi-au asigurat deja prezenţa în faza eliminatorie a turneului final după al doilea meci din grupă. Favoritele Ţările de Jos şi Anglia au câştigat grupele A şi B după ce s-au impus în faţa Qatarului şi respectiv a Ţării Galilor. Ambele aveau 4 puncte după primele două jocuri ale lor în Qatar.
Şi şi-au apărat poziţia după două succese fără gol primit. Ele au fost secondate de Senegal şi Statele Unite. De asemenea, cele două reprezentative au triumfat cu succese la limită în faţa celor din Ecuador şi Iran. Şi pentru ambele bucuria a fost foarte mare. Ţinând cont că africanii au bifat din nou performanţa după 20 de ani. În timp ce americanii au uitat astfel de ruşinea ratării calificării la ediţia precedentă, din Rusia.
Conform clasamentelor stabilite după disputarea ultimelor meciuri din primele două grupe, avem astfel împerecherea făcută pentru două dintre optimile de finală. Astfel, Ţările de Jos va întâlni Statele Unite pe 3 decembrie, de la ora 17:00, pe arena Khalifa International. Iar Anglia se va duela cu Senegal o zi mai târziu, pe 4 decembrie, de la ora 22:00, pe stadionul Al Bayt.
Celelalte 6 meciuri din optimi vor fi aflate după partidele care se vor juca miercuri, joi şi vineri. După disputarea meciurilor de marţi avem şi certitudinea că 4 echipe vor părăsi întrecerea din Golful Persic. În afara ţării gazdă, mai avem în afara competiţiei şi selecţionatele Ecuadorului, Iranului şi Ţării Galilor. La acestea se adaugă şi Canada. Care este deja eliminată după disputarea a două jocuri la turneul final.
După disputarea a mai bine de jumătate dintre meciurile competiţiei, casele de pariuri au stabilit noi cote pentru victoria finală a naţionalelor rămase în cursă. Astfel, favorită principală rămâne Brazilia, cotată acum cu 3,50 în privinţa cuceririi trofeului pus în joc. Selecao este urmată de campioana mondială Franţa şi de Spania.
În cazul ultimelor două pariorii care vor fi inspiraţi să mizeze pe ele ar putea obţine 6,5 euro şi respectiv 8 euro pentru fiecare euro pariat în cazul în care una dintre ele se va impune în ultimul act din 18 decembrie. Argentina, a doua favorită înaintea debutului competiţiei este acum abia a patra favorită a bookmakerilor.