Anul 2021 a adus orașului București trei noi super stadioane, Steaua, Rapid şi Arcul de Triumf, însă urmează și alte investiții de zeci de milioane de euro în Capitală. Eduard Novak, ministrul Sportului, a declarat că, în viitorul apropiat, în București vor fi construite alte trei arene importante.
Atunci când vine vorba despre fotbal, orașul București este acoperit datorită celor patru stadioane moderne, Arena Națională, Steaua, Rapid și Arcul de Triumf, însă în ceea ce privește alte sporturi, Capitala încă suferă.
După ce în 2021 s-au finalizat nu mai puțin de trei dintre cele patru arene menționate mai sus, se pare că și anul nou va veni cu vești la fel de bune.
Eduard Novak, ministrul Sportului, susține că în viitorul apropiat va contribui cu toate forțele la ridicarea unor noi baze sportive strategice, care să asigure infrastructura necesară pentru sporturile de tradiție în România.
Astfel, în planurile pe care le are Novak pe termen scurt, se regăsesc un patinoar, o sală polivalentă și un velodrom.
Construcţia de baze sportive strategice anul viitor. Ce înseamnă bază sportivă strategică? Înseamnă investiţii în bazele, în sporturile, în care avem priorităţi.
Sunt nişte necesităţi! Pasul unu ar fi că n-avem patinoar în Bucureşti, n-avem sală polivalentă competitivă, n-avem velodorm în România, lucruri esenţiale.
Dar cu siguranţă îmi doresc ca în strategie şi autorităţile locale care investesc în baze să fie avizate de către noi, noi ştim cel mai bine în locaţiile care e tradiţia, necesitatea şi putem să le dăm un feedback”, a anunţat Eduard Novak, potrivit Telekom Sport.
Potrivit sursei citate, pationarul va fi ridicat în locul vechiului patinoar „Mihai Flamaropol”, demolat în 2016. Noua sală polivalentă ar urma să fie construită pe un teren aflat în incinta Complexului Sportiv „Lia Manoliu”, chiar lângă Național Arena.
Adrian Cefalan a vorbit în cadrul emisiunii Playsport Live despre noul stadion din Ștefan cel Mare. Directorul Companiei Naționale de Investiții le dă fanilor lui Dinamo o veste excelentă.
S-a mai făcut un pas. Din punctul meu de vedere, stadionul Dinamo se va face. Cei mai grei pași au fost depășiți, legați de acele litigii, de acele probleme juridice, care au ținut pe loc acest proiect.
Repet, lucrurile intră într-o linie normală, dreaptă și nu ar mai trebui să apară probleme.
Noi trebuie să mergem cu aceste două lucruri în paralel. Partea de demolare și partea de aprobare a noului stadion, trebuie să mergem în paralel. Nu se poate demola o bază sportivă decât dacă faci dovada că vei construi tot o bază sportivă.
Nu se va poate face demolarea stadionului până nu vor fi alocați banii pentru noul stadion. Acea este dovada că în locul acelui stadion se va face tot un stadion. Se va face o licitație de proiectare și execuție, care va avea un câștigător. Durează undeva la 3 luni și ulterior se vor demara lucrările”, a spus Adrian Cefalan la Playsport Live.