Hagi a ignorat punctele pierdute în prelungiri în faţa Chindiei: „Suntem fericiți”

12 11. 2022, 21:27
Gică Hagi, mulţumit chiar şi cu un punct din duelul contra Chindiei © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Antrenorul liderului nu a fost deloc supărat pentru faptul că băieţii săi nu au putut răpune revelaţia ultimelor etape din Superligă.

După opt victorii şi o singură remiză în ultimele nouă jocuri, Farul s-a mulţumit cu un singur punct în faţa Chindiei reinventate a lui Toni Petrea. Constănţenii vor fi lideri la momentul întreruperii campionatului pentru startul Cupei Mondiale din Qatar. La o distanţă apreciabilă de următoarea clasată.

„Suntem fericiți, suntem într-un moment foarte bun, excelent. Trebuie să rămânem așa, pentru că vin meciurile tari și trebuie să facem puncte.

Nu știu, n-am de unde să știu dacă ne încurcă această pauză. Așa e programul, trebuie să ne adaptăm, să muncim și să fim mai buni când ne întoarcem. Suntem fericiți că suntem un pilon la loturilor naționale. Cu cine rămâne acasă trebuie să muncim”, au fost concluziile lui Gică Hagi, după 1-1 contra Chindiei.

Pericolul întreruperii

Marian Aioani şi-a înfruntat fosta echipă pe Ilie Oană. Portarul a ajuns în vara anului trecut pe litoral după ce jucase până atunci în carieră doar pentru trâgovişteni.

Aioani este integralist până acum în acest sezon al Superligii

„O echipă care practică un fotbal bun, noi am încercat să ne facem jocul nostru, dar din păcate atât nu am câștigat. Atât s-a putut, dar continuăm campionatul și sperăm să câștigăm. O echipă foarte bună, știam că vor să câștige, mă bucur pentru ei.

În prima fază, eu am văzut că Doru a încercat să caute contactul, dar dacă domnul arbitru așa a văzut, așa este. Noi dorim să luăm fiecare meci în parte și ne dorim să câștigăm mereu. Nu știu dacă vine bine această pauză, noi o să ne pregătim în continuare”, au fost aprecierile portarului marinarilor după remiza din etapa a 18-a.

Marcatorul golului liderului pe Ilie Oană, Alexi Pitu, traversează cea mai bună perioadă a carierei sale. A devenit al doilea marcator al echipei sale având acum 4 reuşite în tricoul alb-albastru.

„Este o echipă arțăgoasă, incomodă, sunt o echipă bună, mai ales pentru o echipă ca noi, care încearcă să paseze mult. Noi ne gândim să câștigăm mereu, acum mă gândesc că poate să fie un pas greșit.

Ne vom întoarce după convocări și sunt convins că vom juca mai bine. Mă bucur foarte mult, evoluțiile bune m-au convocat acolo. Avem două partide și sper să le câștigăm”, au fost cuvintele mijlocaşului.

La relurea Superligii, în 2022, Farul mai are de jucat cu FC Botoşani, Hermannstadt şi FC Voluntari în campionat şi cu CFR Cluj în etapa a treia a grupelor Cupei României.