Într-o nouă demonstrație de talent și determinare, Alexandru Pițigoi a reușit să obțină încă o victorie impresionantă la volanul Porsche 992 GT3 Cup în cadrul Categoria 1 FIA (closed cars) din Campionatul Național de Viteză în Coastă Masters 2024. Cu sprijinul Winner, Pițigoi a continuat să își consolideze poziția de lider în competiție, demonstrând încă o dată că pasiunea și profesionalismul pot aduce rezultate spectaculoase.
Desfășurată în perioada 20-21 iulie 2024, Trofeul Sinaia reprezintă una dintre cele mai emblematice curse din motorsportul românesc. Prima ediție a acestei competiții prestigioase a avut loc în 1934, iar evenimentul din acest an a continuat tradiția pe un traseu urban unic în România. Cu un număr impresionant de spectatori aliniați de-a lungul drumului care urcă de la Casino, trece pe lângă Mănăstirea Sinaia, complexul Furnica și ajunge la Cabana Schiori, cursa fost un adevărat spectacol de viteză și măiestrie.
Traseul îngust și mărginit de borduri, diferit de toate celelalte etape din campionat, a reprezentat o provocare majoră pentru participanți. Condițiile meteo schimbătoare din ziua de concurs, cu averse de ploaie și vreme imprevizibilă, au adăugat un grad suplimentar de dificultate. Cu toate acestea, echipa lui Alexandru Pițigoi a luat o decizie strategică riscantă chiar înainte de startul primei manșe, optând pentru anvelopele ideale în condițiile de aderență. Această alegere s-a dovedit a fi esențială, permițându-i să obțină un timp superior
față de competitorii săi.
În a doua manșă de concurs, Pițigoi a gestionat cu atenție avansul acumulat, asigurându-și astfel a cincea victorie din acest sezon, performanță care îl aduce foarte aproape de obiectivul său de a-și apăra titlul național.