CS Mioveni a câștigat acasă cu Dinamo (scor 2-0), iar Alexandru Pelici a recunoscut că nu a visat niciodată că o să obțină trei victorii consecutive contra lui Dinamo. Dacă ar fi să se pună și meciul amical, „câinii” au patru înfrângeri în fața Mioveniului.
Dinamo a încasat cea de-a treia înfrângere, în meciurile oficiale, contra CS Mioveani. După victoria importantă pentru play-out, Alexandru Pelici a recunoscut că nu a sperat dar nu s-a gândit niciodată că o să obțină astfel de rezultate în fața „câinilor roșii”.
Tehnicianul celor de la CS Mioveni este cu gândul la meciul cu Academica Clinceni și speră să mai bifeze o victorie și să scape de barajele pentru retrogradare:
Îi felicit pe băieți, au fost conștienți de șansa care ni s-a ivit după ce Botoșaniul a câștigat. Nu cred că în cariera mea i-am mai bătut până acum pe Dinamo, speram, dar nu aș spune să spun, aș minți dacă aș spune că ne-am gândit că o să-i batem de trei ori. Însă, le doresc să rămână în Liga 1 pentru că au fotbaliști de valoare.
Mă bucur pentru Pană (n.r. primul gol), e un lider extraordinar. Când eram la Liga 2 a știut, alături de jucătorii vechi, să facă faze frumoase.
Acum suntem puțin extratereștri. Trebuie să ne revenim. Sper să câștigăm la Clinceni, dacă nu câștigăm la Clinceni victoria asta nu contează. Știu că e clișeu, dar așa e.
În momentul de față depindem doar de noi. În funcție de ce facem noi rămânem sau nu în Liga 1, dacă câștigăm la Clinceni.
Atunci când lucrurile au intrat în normal, am fost la un pas să ajungem la 3-0. Trebuie să ne concentrăm acolo.
Steliano Filip spune că se simte penibil după acest eșec. Cu lacrimi în ochi, Filip a spus că el și colegii lui sunt obligați să salveze echipa la baraj:
„Este un moment dificil, mă simt penibil. N-am reușit să facem ce ne-am propus, mă doare că am ajuns aici. Mi-e rușine! E clar, ne-a rămas barajul, trebuie să îmbunătățim jocul de la meci la meci. Trebuie să câștigăm barajul și să salvăm echipa asta. Acesta este obiectivul. Trebuie să demonstrăm că merităm să fim aici. Nu știu ce se întâmplă, toți ne-am făcut de rușine în această seară.
Îmi este rușine! Îmi cer scuze, îmi găsesc cu greu cuvintele. Nu credeam vreodată că o să ajungem aici, sper ca de la meciul viitor să câștigăm și în final să salvăm echipa. Am luat primul gol din fază fixă, e clar lipsă de concentrare. E lipsă de concentrare, lipsă de valoare, de toate…
Fanii ne-au spus numai de bine, îi înțeleg, dar m-am săturat să fiu înjurat la fiecare meci. Sper să salvăm echipa asta și să o luăm toți pe drumuri diferite”, a spus Steliano Filip, la finalul partidei CS Mioveni – Dinamo.