Alexandru Cicâldău, pus în gardă de un fost internațional după transferul la Galatasaray. Mijlocașul central în vârstă de 24 de ani s-a transferat la vicecampioana Turciei în schimbul sumei de 6 milioane de euro. De asemenea, Universitatea Craiova va primi 20% dintr-un viitor transfer al lui Cicâldău.
Alexandru Cicâldău a semnat un contract pe 5 sezoane și va avea un salariu de 1.1 milioane de euro pe an. Giovanni Becali, omul care a intermediat transferul și l-a însoțit pe Cicâldău la plecarea în Turcia, a explicat care au fost pașii în realizarea acestei mutări.
Firma Becali nu se laudă înainte de a face ceva! Încă nu e realizat, jucătorul trebuie să treacă vizita medicală, după care va intra în pâine. E un jucător pe care îl cunoșteau, firma Becali l-a propus la momentul potrivit. Ei erau în discuții cu alți jucători, am realizat că poate și el să concureze pentru acest post și a fost ales.
Orice jucător care ajunge la 24 de ani are nevoie să iasă într-un altfel de fotbal, Galatasaray rămâne Galatasaray. Au dat atâtea milioane pe el și are un salariu bun, înseamnă că e pregătit. Se va integra, vorbește limba engleză, Galatasaray are câte un traducător pentru fiecare jucător. Transferul s-a făcut în câteva ore”, a spus Giovanni Becali înainte de plecarea spre Turcia.
Între timp, Alexandru Cicâldău a fost prezentat oficial pe pagina de Twitter a lui Galatasaray. Mijlocașul român a primit deja câteva sfaturi prețioase de la un jucător care a evoluat pentru echipa din Istanbul. Bogdan Stancu i-a transmis că trebuie să își mai ridice nivelul de joc pentru a face față la Galatasaray. De asemenea, fostul atacant de la FCSB a mai spus că Cicâldău are nevoie să progreseze din punct de vedere defensiv și să fie mai agresiv.
Cicâldău are un şut bun, dar este şi un bun pasator. Viziunea din joc este marele lui avantaj. Este un fotbalist ideal pentru mijlocul terenului. De asemenea, e un jucător foarte important şi pentru naţionala României, dar trebuie să se mai dezvolte pentru nivelul lui Galatasaray.
Cicâldău trebuie să se îmbunătăţească în ceea ce priveşte faza defensivă şi agresivitatea. E un jucător puternic din punct de vedere fizic, dar dacă mai creşte puţin, va fi ideal pentru Galatassaray. L-aş asemăna cu Selcuk Inan.Ne vom întâlni când va veni în Turcia. Trebuie să muncească mult şi să aibă răbdare”, a spus Bogdan Stancu pentru beIN Sports.