Alexandru Cicâldău, pasă de gol în Galatasaray – FC Barcelona! Centrare genială a mijlocașului român

Octavian Vasilescu 17.03.2022, 20:21
Alexandru Cicâldău, pasă de gol în Galatasaray – FC Barcelona! Centrare genială a mijlocașului român

Mijlocașul român Alexandru Cicâldău (24 de ani) a livrat o pasă de gol în marele meci Galatasaray – FC Barcelona, din returul optimilor UEFA Europa League.

Alexandru Cicâldău a executat perfect o lovitură de colț, în minutul 28, iar căpitanul Marcao (25 de ani) a trimis cu o lovitură de cap în plasă. Galatasaray a preluat astfel conducerea în returul cu FC Barcelona, scor 1-0. În partida tur, cele două formații au remizat pe Camp Nou, scor 0-0.

VIDEO Cicâldău, pasă de gol în Galatasaray – FC Barcelona!

Cicâldău a centrat cu mult efect spre bara a doua, iar Marcao a apărut demarcat în centrul careului. Fundașul de la Galatasaray a plonjat și a trimis cu capul la colțul lung. Portarul Ter Stegen (29 de ani) nu a avut nicio șansă, iar mingea s-a oprit în plasa laterală. Este primul gol al dublei manșe Galatasaray – FC Barcelona, din optimile UEFA Europa League.

Acesta a fost a treia pasă de gol reușită de Cicâldău în tricoul lui Galatasaray.

FC Barcelona a egalat după numai zece minute, la Istanbul! Pedri (19 ani) s-a distrat cu apărarea celor de la Galatasaray și a înscris după mai multe driblinguri în cascadă. Fundașii gazdelor n-au reușit să-l oprească în niciun fel pe puștiul care a câștigat trofeul Golden Boy în 2021.

Alexandru Cicâldău, așteptat în Serie A

Presa din străinătate scrie că Sampdoria ar fi gata să plătească 10 milioane de euro pentru transferul lui Alexandru Cicâldău.

Internaționalul român a fost transferat de Galatasaray de la Universitatea, în schimbul a 6,5 milioane de euro.

Conform site-ului de specialitate Transfermarkt, cota de piață a lui Alexandru Cicâldău se ridică la 6,5 milioane de euro. Fotbalistul născut la Medgidia mai are contract cu Galatasaray până în 2026.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622