Alarmă la FCSB! Coman, scos de pe teren în minutul 39, a plecat direct la vestiare. Ce s-a întâmplat
Florinel Coman (25 de ani) a fost titular în partida de duminică seară, de pe Arena Națională, dintre FCSB și FC Voluntari, dar a fost scos în minutul 39!
Extrema roș-albaștrilor a fost destul de activă, a inițiat faze de atac, a încercat să finalizeze sau să ofere pase de gol, dar nu a terminat prima repriză a duelului cu ilfovenii pe teren. În locul lui a intrat Octavian Popescu.
Care a fost reacția lui Coman față de staff-ul celor de la FCSB, imediat după înlocuire
Imediat după înlocuire, Florinel Coman l-a salutat pe Elias Charalambous, apoi a discutat preț de câteva secunde cu oamenii din staff-ul medical al FCSB-ului.
Se pare că Florinel Coman a resimțit probleme musculare la coapsă, pentru că imediat după ce a ieșit a plecat la vestiare, însoțit de unul dintre oamenii din staff-ul medical.
Mihai Stoica, managerul general al roș-albaștrilor, aflat și el la marginea terenului, l-a întrebat, se pare, pe Coman ce are iar acesta a făcut un semn discret spre coapsa stângă. De altfel, Meme s-a dus apoi puțin după Coman, probabil pentru a-i cere detalii, dar a revenit rapid pe gazon.
Cel mai probabil, Coman a resimțit ceva dureri și nu a vrut să riște o accidentare serioasă, mai ales că pentru FCSB urmează două partide extrem de importante: cu Petrolul, la Ploiești, sâmbăta viitoare, 28 octombrie, ora 20:30, în etapa 14 și cu Rapid, duminică, 5 noiembrie, 20:30, în etapa 15, ambele Live pe playsport.ro.
“Cred că Florinel Coman va pleca de la FCSB”. Anunțul momentului făcut de Gigi Becali
Mult doritul transfer peste hotare se apropie cu pași repezi pentru Florinel Coman. Anunțul a fost făcut de Gigi Becali, a doua zi după România – Andorra 4-0.
Finanțatorul vicecampioanei a dezvăluit că jucătorul său poate fi acontat de orice echipă care achită cele cinci milioane de euro reprezentând clauza de reziliere. Ba chiar s-a arătat optimist în privința șanselor ca acest lucru să se producă în iarnă, grație evoluțiilor de până acum, deși ar prefera să-l păstreze pentru a-și îndeplini marele vis de a ajunge din nou în grupele Champions League.
Extrema stângă a înscris 5 goluri și a oferit 7 pase decisive în cele 15 meciuri disputate alături de FCSB în actuala stagiune, în toate competițiile, cărora li se adaugă prima reușită în tricoul echipei naționale. S-a întâmplat în repriza secundă a meciului cu Andorra din campania de calificare la Euro 2024.
„El (n.r. Florinel Coman) are acum clauză 5 milioane. În mod normal, imediat trebuie să-l ia. El are clauză mică la valoarea pe care o are. După ce el a avut o cădere, a avut o pată pe cariera lui. Acum și-a revenit, o să vedeți imediat… cred că va pleca, dar eu n-aș vrea să plece. Eu nu m-aș lipsi de el pentru 5 milioane. Eu aș prefera să intru în Liga Campionilor cu el”, a declarat Gigi Becali.