Ajutor oltean în lupta pentru titlu pentru CFR Cluj? Ce a hotârât conducerea Universității Craiova în defavoarea FCSB

Olteanu Ștefan 14.05.2022, 14:12
Ajutor oltean în lupta pentru titlu pentru CFR Cluj? Ce a hotârât conducerea Universității Craiova în defavoarea FCSB

Pentru CFR Cluj ar putea veni ajutor nesperat din partea Universității Craiova, după ce Mihai Rotaru, patronul clubului oltean, a decis să îi pedepsească pe jucătorii lui Laurențiu Reghecampf. Universitatea Craiova a fost eliminată din semifinalele Cupei României, fiind învinsă în dublă manșă de Sepsi Sf. Gheorghe, scor 1-2 în deplasare și 0-1 pe teren propriu.

Mihai Rotaru le-a tăiat din beneficii jucătorilor după eliminarea din Cupa României! Ajutor oltean în lupta pentru titlu pentru CFR Cluj?

Lupta pentru titlu din finalul acestui sezon de Liga 1 se dă între CFR Cluj și FCSB, iar formația din Gruia beneficiază de un mic ajutor oltean în penultima etapă a play-off-ului. CFR Cluj și Universitatea Craiova se întâlnesc, duminică seară, de la ora 21:30, în Gruia.

În eventualitatea în care ar reuși să se impună, Universitatea Craiova ar ajuta-o enorm pe FCSB în lupta pentru titlu. Roș-albaștrii joacă împotriva lui FC Voluntari în această etapă, iar în ultima rundă vor primi vizita campioanei CFR Cluj, la Buzău. În acest moment, distanța dintre CFR Cluj și FCSB este de doar două puncte, în favoarea vișiniilor.

Revenind la partida CFR Cluj – Universitatea Craiova, moralul oltenilor nu este unul prea ridicat. Trupa antrenată de Laurențiu Reghecampf a fost eliminată în semifinalele Cupei României, după ce a pierdut și meciul retur cu Sepsi, scor 0-1 la Craiova.

Mai mult, nemulțumit de acest eșec, Mihai Rotaru a decis să îi pedepsească pe jucători înaintea meciului cu CFR Cluj. Potrivit gsp.ro, finanțatorul le-a transmis jucătorilor că vor parcurge drumul Craiova – Cluj cu autocarul și nu cu avionul, așa cum se întâmpla de obicei. Astfel, întreg lotul Craiovei va pierde pe traseu aproximativ 6-7 ore. Hotărârea luată de Mihai Rotaru i-ar putea afecta pe jucători, care oricum sunt deja obosiți după ce au jucat două meciuri de foc în patru zile. În același timp, acest lucru ar reprezenta un mic ajutor pentru CFR Cluj.

Laurențiu Reghecampf, sincer înaintea confruntării cu CFR Cluj. „Atmosfera nu e foarte bună. Toți jucătorii resimt efortul, a fost mult stres mental”

Universitatea Craiova a avut parte de câteva zile de foc. Pe 8 mai a fost învinsă în Bănie de FCSB, scor 0-1. În urma acestui rezultat a ieșit din lupta la titlu. Patru zile mai târziu, tot în Bănie, oltenii au pierdut și în Cupa României, scor 0-1 cu Sepsi. Acum, pentru Universitatea Craiova urmează al treilea duel extrem de dificil, în decursul a doar 7 zile.

Venim după două meciuri foarte dificile, pe care le-am pierdut. Atmosfera nu este una foarte bună, dar la Cluj jucătorii vor avea ambiţie foarte mare, trebuie să arătăm bine, ne apărăm şansele şi încercăm să câştigăm punct sau puncte. Situaţia lotului este ca după un meci pierdut.

Am avut foarte puţin timp la dispoziţie să pregătim următorul joc, avem foarte mulţi jucători loviţi, toţi resimt efortul celor două meciuri foarte grele pentru noi, am avut parte de foarte mult stres mental, sper să-i refacem pe jucători până la jocul cu CFR, mai avem un antrenament, sper să am cât mai mulţi jucători la dispoziţie” a declarat Laurenţiu Reghecampf, la conferința de presă.

Partida CFR Cluj – Universitatea Craiova e programată duminică, de la ora 21:30 și va putea fi urmărită în format LIVE TEXT pe PlaySport.ro.

Bancu riscă o suspendare drastică după ce l-a lovit pe Așkovski în meciul Universitatea Craiova – Sepsi.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622