Ajax traversează cea mai dificilă perioadă din îndelungata ei istorie. Cu opt meciuri fără victorie, echipa a ajuns pe loc retrogradabil în clasamentul Eredivise.
Deși erau plini de încredere înaintea debutului de sezon, „Lăncierii” au ajuns într-o situație pe care nu și-ar fi imaginat-o nici cei mai pesimiști dintre fani: patru înfrângeri consecutive și opt meciuri fără victorie, serie cu care nu se mai confruntase niciodată.
Problemele au fost agravate chiar de FC Utrecht, echipa pentru care evolua Mihai Neșu în mai 2011, când a suferit cumplita accidentare. Aceasta s-a impus pe propriul teren, scor 4-3, la capătul unui meci interzis cardiacilor.
În minutul 48, tabela indica deja 2-0, după golurile reușite de Ryan Flamingo și Mike van der Hoorn. Ajax a avut nevoie de doar șapte minute pentru a restabili egalitatea prin tânărul islandez Kristian Hlynsson, care și-a trecut în cont o dublă (52, 55), ca apoi să preia conducerea, grație reușitei lui Steve Bergwijn din lovitură de la 11 metri (65), dar ce s-a întâmplat apoi a sfidat imaginația oricui.
Jens Toornstra a semnat cea de-a treia reușită a oaspeților, în minutul 71, iar Oscar Fraulo a dat lovitura de grație, chiar în ultimele momente ale meciului. Cvadrupla câștigătoare a Ligii Campionilor a ajuns astfel într-o situație incredibilă: pe poziția a 17-a, penultima, cu doar 5 puncte în 7 partide.
În încercarea de a rezolva problemele, conducerea s-a orientat spre foștii mari jucători. Rafael van der Vaart a dezvăluit recent că i s-a propus să facă parte din staff-ul tehnic, dar a refuzat pentru a rămâne în România alături de iubita sa, Estavana Polman, care este legitimată la echipa de handbal a Rapidului.
„Am fost întrebat de Stejin (n.r. – antrenorul principal al lui Ajax) şi de asemenea de Jan van Halst (n.r. managerul general). M-am gândit mult timp. După cum ştiţi, locuiesc în România. (n.r. Estavana Polman ) înseamnă mult pentru mine. Recunosc că am fost mişcat, dar m-am gândit și mi-am spus: ‘nu, nu o face’”, a declarat fostul mare jucător al „Lăncierilor” și al naționalei Olandei.
O altă figură emblematică, Marco van Basten, a pus întreaga situație pe seama strategia de transferuri din vară. Jucătorii aduși nu sunt, potrivit spuselor sale, suficient de valoroși pentru o echipă de talia Ajax-ului.
„În timpul meciului Fortuna – Ajax (0-0), am schimbat postul TV pe Formula 1, am preferat să-l văd pe Max Verstappen în loc de repriza a doua de fotbal. Joi, la Ajax – Ludogorets (0-1), m-am uitat la un film. Fotbalul ar trebui să fie distracție, dar eu nu mă mai simt bine privind Ajaxul. Nu mai pot. Nu-mi place Ajax. Nimeni nu mai vrea să aibă mingea, jucătorii pur și simplu n-au calitate. Poți da vina pe cine vrei, dar transferurile n-au fost bune”, a spus van Basten.