”Ai să vezi ce pățești!”. Liderul galeriei FCSB-ului, mesaj ferm către Deian Sorescu

11 05. 2023, 21:08
Deian Cristian Sorescu in meciul de fotbal dintre Rapid Bucuresti si FCSB, contand pentru Play-off-ul Superligii Superbet, desfasurat pe Stadionul Rapid Giulesti din Bucuresti, duminica 23 aprilie 2023. Bucuresti *** Deian Cristian Sorescu in the football match between Rapid Bucharest and FCSB, counting for the Superbet Super League Play off, held at the Rapid Giulesti Stadium in Bucharest, Sunday 23 April 2023 Bucharest Copyright: xRazvanxPasarica/SPORTxPICTURESx

FCSB visează încă la titlu, după ce s-a impus luni, pe Arena Naţională, în jocul cu Sepsi Sfântu Gheorghe, scor 3-1. Roş-albaştrii sunt la trei puncte de liderul Farul Constanţa şi se pregătesc acum de duelul cu campioana en-titre, CFR Cluj. Meciul este programat să se dispute duminică, de la ora 21.00.

Înainte de derby-ul cu formaţia de la poalele Feleacului, Gheorghe Mustaţă, liderul galeriei de la FCSB, şi-a făcut apariţia la antrenamentul roş-albaştrilor. Mustaţă a dorit să-i îmbărbăteze pe Florinel Coman şi pe ceilalţi coechipieri ai săi şi s-a oprit, preţ de câteva minute, să schimbe câteva vorbe cu fotbaliştii lui Becali.

Mesajul lui Mustaţă pentru Sorescu

Printre primii jucători cu care a intrat Mustaţă în dialog a fost Deian Sorescu, fotbalist împrumutat până în vară de la prim-divizionara din Polonia, Rakow.

Din partea mea, ai o singură vorbă. Și, dacă n-o respecți, ne certăm amândoi. În momentul în care dai gol și nu te sui pe gard la noi, ai să vezi ce pățești”, a fost mesajul lui Mustaţă pentru Sorescu.

Replica lui Sorescu nu a întârziat să vină. „Mă urc, dar mă luați acolo pe sus”, a răspuns jucătorul în vârstă de 25 de ani. Nu este prima dată când Mustaţă participă la antrenamentele conduse de Elias Charalambous. În urmă cu mai multe săptămâni, Mustaţă l-a luat prin surprindere pe tehnicianul cipriot, intrând în dialog cu acesta.

FCSB nu ştie încă dacă va activa clauza de cumpărare a lui Sorescu

Gigi Becali a condiţionat transferul lui Sorescu de cucerirea titlului şi de calificarea în preliminariile Ligii Campionilor. Pentru a active clauza de cumpărare a acestuia, FCSB trebuie să plătească în vară suma de 850.000 de euro. Giovanni Becali, impresarul lui Sorescu, a precizat, în urmă cu câteva săptămâni, că nu este exclus un transfer şi în cazul în care roş-albaştrii vor încheia campionatul pe poziţia secundă.

Prezent marţi, în platoul emisiunii Playsport Live, fostul mare jucător al Stelei, Helmut Duckadam, a explicat că 850.000 de euro este o sumă mult prea mare pentru fotbalul românesc.

Dacă aş avea bani, l-aş achiziţiona pe Sorescu, dar mi se pare o sumă mult prea mare pentru fotbalul românesc. Ar fi bine dacă oficialii de la FCSB ar mai putea negocia şi ar ajunge până la 600.000 de euro”, a spus Duckadam, în exclusivitate pentru Playsport.ro.