Sorana Cîrstea (27 WTA) o să joace duminică spre luni, de la ora 00:00 (ora României), în turul trei de la Indian Wells. Iubita lui Ion Ion Țiriac o să se dueleze cu Anna Kalinskaya, rusoaica de pe locul 90 WTA care a stârnit controverse cu mesajul său din runda inaugurală.
Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya o să se confrunte de la ora 00:00, în turul trei de la Indian Wells. Meciul de duminică spre luni o să fie transmis în direct la TV pe canalul Digi Sport 2.
Kalinskaya a ajuns pe tabloul principal de la Indian Wells din postura de lucky looser. Ea a fost învinsă în ultimul tur al calificărilor de către Qiang Wang. Ulterior, rusoaica a devenit surpriza turneului din SUA.
Adversara Soranei Cîrstea din turul trei a învins-o în runda inaugurală pe Harmony Tan (91 WTA) cu scorul de 2-6, 0-1. Tal s-a retras în cel de-al doilea set. Ulterior, Anna Kalinskaya a învins-o surprinzător pe Alize Cornet (34 WTA), cu scorul de 6-4,0-6,6-2.
Însă, în meciul cu Harmony Tan, Anna Kalinskaya a surprins pe toată lumea cu mesajul său. Jucătoarea de tenis din Rusia a avut scris pe încălțămintea sport mesajul „Nu război”. Este o mare dovadă de curaj pentru o sportivă din Rusia, dat fiind faptul că „dezinformarea”, adică tot ce contrazice propaganda „denazificare în Ucraina” se poate pedepsi cu închisoare. Maxim 15 ani după gratii, așa arată noua lege din Rusia care pedepsește „dezinformarea” pe tema evenimentelor din țara vecină.
Anna Kalinskaya of Russia advanced to the second round of Indian Wells with a message. pic.twitter.com/Hjomjixuae
— Ben Rothenberg (@BenRothenberg) March 10, 2022
Simona Halep a debutat cu dreptul, în turneele de pe pământ american. La Indian Wells sportiva din Constanța a învins-o pe rusoaica Ekaterina Alexandrova în trei seturi, scor 6-2, 4-6, 6-2 , la capătul unui duel care a durat o oră și 48 de minute.
Rusoaica a jucat cu curaj și a încercat să atace mereu, să o pună pe Simona Halep în dificultate. Chiar dacă a avut nevoie de set decisiv ca să se impună, românca a arătat o formă bună, răbdare și luciditate, lucruri care i-au lipsit la precedentul turneu. Nu s-a pierdut cu firea, chiar dacă adversara a lovit puternic și a căutat să își pună în valoare forța. Esența meciului a fost capturată într-un punct foarte spectaculos. Atunci rusoaica a atacat la fiecare lovitură, dar Simona a replicat de fiecare dată, pentru ca apoi să găsească momentul potrivit să vină la fileu și să încheie punctul.
„Trebuie introdus în Hall of Fame” au notat organizatorii competiției.
Calificarea Simonei Halep în turul 3 la Indian Wells îi asigură sportivei un cec de 54.400 de dolari și 45 de puncte WTA.
Simona Halep urmează să joace în noaptea de duminică spre luni, după ora 04:00 (ora României), contra americancei Cri Gauff (17 WTA). Dacă Româncele trec de turul trei, am putea avea parte de duel 100% românesc în optimile de la Indian Wells.