A mai rămas o singură etapă de joc din sezonul regulat al diviziei B, dar situația echipelor ce vor juca în playoff rămâne încă necunoscută. În acest moment, doar CSA Steaua, Poli Iași și Oțelul Galați și-au asigurat un loc în primele șase. Playsport a vorbit în exclusivitate cu Adrian Popa, vedeta de la CSA Steaua, despre lupta pentru promovare.
Chiar dacă echipa lui nu are, în acest moment, drept de promovare, Adrian Popa este de părere că grupul din care face parte a fost cel mai bun, în acest sezon.
Fotbalistul a numit și cele două favorite la promovare: Poli Iași și Oțelul. Conform lui, cele două sunt cele mai puternice echipe din campionat, după CSA Steaua.
”Lupta va fi foarte, foarte strânsă. Clasamentul este strâns. Consider că toate echipele care vor intra în playoff, deoarece toate echipele sunt apropiate ca valoare și ca puncte, vor avea șanse la promovare. Vom vedea cum se vor apăra echipele, cum își vor apăra șansele, pentru că lupta este nu doar pentru locurile de baraj, ci și la primele locuri, cele de promovare directă.
Situația este destul de incertă, nu se știe dacă avem drept de promovare anul ăsta, dacă o să avem la anul. Sunt multe necunoscute și prematur să vorbim.
Dacă ne-am exclude de pe noi, cei mai buni au fost cei de la Iași, care au și un lot foarte bun și iarna aceasta s-au întărit, au și un buget bun, plus că au și un antrenor cu experiență care a avut rezultate bune și în prima ligă.
Mai e și Oțelul, care nu au bugetul celor de la Iași, dar au un antrenor bun, Dorinel Munteanu, care e foarte competitiv. Echipa joacă, sunt incomozi”, ne-a spus Adrian Popa, în exclusivitate.