Adrian Mutu strânge rândurile și îi transmite un mesaj emoționant Simonei Halep. „Rămânem alături de ea”

Olteanu Ștefan 26.10.2022, 23:01
Adrian Mutu strânge rândurile și îi transmite un mesaj emoționant Simonei Halep. „Rămânem alături de ea”

Adrian Mutu a transmis un mesaj de susținere pentru Simona Halep, care în aceste zile luptă să își dovedească nevinovăția într-un caz de dopaj. Sportiva din Constanța a fost depistată pozitiv la Roxadustat, o substanță interzisă prin regulament de WADA, iar în acest moment este suspendată provizoriu din tenis.

Simona Halep, susținută de Adrian Mutu în scandalul de dopaj. Ce mesaj i-a transmis „Briliantul”

Așa cum a transmis chiar ea la aflarea veștii că a fost depistată dopată, Simona Halep a început „cel mai greu meci al vieții”, respectiv „lupta pentru adevăr”, iar în aceste momente dificile, constănțeanca beneficiază de sprijinul mai multor nume importante din lumea sportului, între care și Adrian Mutu.

„Briliantul” s-a alăturat susținătorilor Simonei și i-a transmis un mesaj fostului lider WTA. Adrian Mutu este convins că Simona joacă „cel mai greu meci al vieții”, dar speră din suflet că jucătoarea de tenis îl va câștiga:

„Eu cred că, ceea ce pot să spun, deocamdată nu știm nimic. Mie îmi pare în primul rând rău pentru Simona, prin ceea ce trece. Sigur joacă cel mai greu meci al vieții ei.

Sunt alături de ea ca fost sportiv și pentru că e româncă, în primul rând. Dar eu cred că ar trebui să lăsăm organele de abilitate să-și facă datoria.

Rămânem alături de Simona! Sperăm că vor fi lucrurile mai bune pe viitor”, a spus Adrian Mutu, citat de AS.ro.

Adrian Mutu a fost suspendat de două ori în carieră pentru dopaj

Adrian Mutu s-a confruntat de-a lungul carierei de fotbalist cu probleme similare față de cele ale Simonei. În 2004, pe vremea când evolua la Chelsea, el a fost prima oară suspendat pentru consum de substanțe interzise.

A doua oară, în 2010, când evolua la Fiorentina, în corpul lui Adrian Mutu a fost găsită o substanță denumită sibutramină. În acest al doilea caz, Adrian Mutu s-a dopat, la fel ca Simona Halep, în necunoștință de cauză. El a luat niște capsule de slăbit, pe care le-a achiziționat de la o farmacie din București, prin intermediul surorii sale.

Adrian Mutu nu știa că respectivele pastile conțin și sibutramină, substanța interzisă prin regulament. Câțiva ani mai târziu, capsulele pe care „Briliantul” le-a luat au fost retrase de pe piața din România.

În urma „scandalului sibutramina”, Adrian Mutu s-a ales cu o suspendare de 9 luni.

Sorana Cîrstea, reacție de impact în cazul Simona Halep

Sorana Cîrstea s-a alăturat și ea numelor grele din tenisul mondial care au reacționat în cazul Simona Halep, iar sportiva din Târgoviște se plasează în tabăra susținătorilor fostului lider WTA.

Sorana a postat un mesaj pe rețelele de socializare în care și-a spus părerea cu privire la problemele de ultim moment ale jucătoare de tenis din Constanța. Simona Halep a fost suspendată provizoriu din sportul pe care îl practică de o viață, deoarece a fost depistată pozitiv cu Roxadustat, o substanță interzisă de WADA.

În România se știe deja foarte bine că Simona Halep și Sorana Cîrstea nu au cea mai bună relație, iar iubita lui Țiriac jr. și-a început mesajul de susținere pentru fostul lider WTA chiar cu o precizare în acest sens.

„Chiar dacă poate nu suntem cele mai bune prietene, o știu pe Simona suficient de bine pentru a crede cu tărie că nu ar atinge niciodată intenționat o substanță dopantă.

Tenisul reprezintă un sport al fair-play-ului și lasă rivalitățile deoparte. Ea e o jucătoare grozavă și cred că a câștigat prin propriile merite.

Chiar sper că va ieși din situația asta și va ajunge la lumina atât de necesară pentru ea și pentru sportul nostru iubit.

WADA este o organizație profesionistă și o va ajuta să o scoată la capăt”, a transmis Sorana Cîrstea, pe Instagram.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622