Adrian Mutu, reacție fermă după ce a văzut România – Columbia 2-3: „Asta este valoarea naționalei noastre!”

Cosmin Olteanu 27.03.2024, 11:21
Adrian Mutu, reacție fermă după ce a văzut România – Columbia 2-3: „Asta este valoarea naționalei noastre!”

Adrian Mutu a analizat prestația naționalei României în amicalul cu Columbia, câștigat de sud-americani cu 3-2.

România – Columbia a avut loc în Spania, pe „Wanda Metropolitano”.

Adrian Mutu, reacție fermă după ce a văzut România – Columbia 2-3

Adrian Mutu consideră că reprezentativa Columbiei a fost net superioară României. Totodată, a remarcat dăruința afișată de „tricolori”, care au luptat până la finalul meciului.

„Am rămas surprins de viteza de joc a Columbiei. Meciul durează 90 de minute, așa că trebuie să ne însușim cele două goluri. E un lucru pozitiv, băieții nu au renunțat și au jucat până la sfârșit, dar în general Columbia a fost mai bună. Nu avem putere de joc așa mare contra unor echipe de genul ăsta. Asta este valoarea naționalei noastre în momentul de față, nu avem control la mijlocul terenului, automat posesia nu era cum trebuia și, când alergi după minge atâta timp, e greu.

Jocul așa părea, ajungeau foarte ușor în preajma careului nostru. Moldovan, o surpriză plăcută. Neapărând de ceva timp, s-a descurcat foarte bine. E un test binevenit, un duș rece pentru noi, ne dăm seama cam ce ne așteaptă la Euro. Mi-a plăcut că nu s-au dat bătuți. Am văzut un comentariu, naționala ultimelor minute. Nu e un lucru rău, din contră. Nu cred că aia e realitatea, din ultimele 5 minute. Columbia ne-a fost superioară pe parcursul meciului.

Prestația lui Ianis a fost bună, nu neapărat că a dat gol, ci pentru că a intrat cu atitudine pozitivă. Aș fi vrut să-l văd de la început, pentru că ritmul e altfel, dar Edi știe ce calcule și-a făcut și cum vrea să vadă echipa pentru Euro. Ce remarc la Ianis e atitudinea pozitivă, a dat dovadă de profesionalism, ceea ce e important.

Dacă ne referim strict la atacanți, nu avem prea multe de făcut. În afară de cei care sunt acum, pot să mai apară Bîrligea de la noi, Louis Munteanu de la U21 și cam atât, dar forța echipei noastre stă în capacitatea de a le crea faze atacanților pentru a marca. Eu sunt genul de antrenor care nu ceartă mereu atacanții, pentru că totul pleacă de la mijlocași. În momentul de față nu avem alți atacanți, cu ăștia defilăm, dar întreaga echipă trebuia să facă mai mult din punct de vedere ofensiv”, a declarat Adrian Mutu, pentru Fanatik.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622