Adrian Mutu crede că Horațiu Moldovan și Cristi Săpunaru nu au cum să lipsească din lotul echipei naționale a României în acest moment. În plus, „Briliantul” a lăsat de înțeles că ar mai fi și alți jucători de la Rapid care ar merita să fie monitorizați mai atent de selecționerul Edi Iordănescu și staff-ul său.
La conferința de presă premergătoare meciului cu FC Voluntari de sâmbătă, Adrian Mutu a spus că, în opinia sa, Horațiu Moldovan este cel mai bun portar din Superligă. De asemenea, Cristi Săpunaru este considerat drept o soluție foarte bună pentru centrul apărării naționalei, zonă destul de vulnerabilă la ultimele meciuri. În cazul său însă, se mai pune problema disponibilității sale de a mai evolua sub „tricolor”.
Nu în ultimul rând, Mutu a vorbit despre șansele celor de la FCSB și CFR Cluj în grupele acestei ediții de Conference League. Antrenorul Rapidului a spus că își dorește ca ele să ajungă în fazele eliminatorii, întrucât întreg fotbalul românesc ar avea de câștigat dintr-o astfel de situație.
„Suntem o echipă în formă, suntem echipa care avem cele mai multe victorii în campionat. Chiar dacă am fost învinși de două ori, avem șase victorii. Aceste victorii au fost realizate cu ajutorul acestor jucători, așa că eu cred că cel puțin doi ar trebui să fie în lotul echipei naționale. Nu are rost să le dau numele, îi știe toată lumea. Dar asta e treaba lui Edi Iordănescu, el va decide. Noi putem doar să sugerăm. Poate că sunt și subiectiv pentru că sunt antrenorul lor. Mi-am plăcea, pentru ei și pentru clubul nostru, să facă parte din lotul României.
Eu am mai spus-o, Horațiu Moldovan e cel mai bun portar român din campionat, fără doar și poate. O demonstrează aproape meci de meci. În afară de eroarea de la meciul cu Petrolul, cred că, în rest, a fost decisiv pentru Rapid. Nu e o noutate, pentru că și anul trecut a dovedit că este un portar de valoare. Dacă Cristi Săpunaru va fi convocat și se decide să răspundă convocării, cred că are calitățile necesare fizice și tehnice ca să joace la echipa națională. Depinde doar de el, dacă își mai dorește acest lucru.
Sper ca CFR Cluj și FCSB să ajungă în primăvara europeană. Este un trend bun al fotbalul românesc. Lumea s-a întors la stadion. Ritmul de joc a crescut. Automat, liga s-a echilibrat. Ar fi important ca și la meciurile echipei naționale să avem rezultate pozitive pentru a continua acest trend. Pentru că este benefic pentru noi toți”, a spus Adrian Mutu la conferința de presă.