Adrian Mititelu susține că este aproape de o mare lovitură: „Este bun tare, de genul lui Budescu”

Gabriel-Alexandru Ioniță 03.02.2023, 17:25
Adrian Mititelu susține că este aproape de o mare lovitură: „Este bun tare, de genul lui Budescu”

Adrian Mititelu își dorește să mai aducă jucători în această iarnă la FCU Craiova și susține că este aproape de a realiza o mutare foarte spectaculoasă. Patronul clubului din Bănie a dezvăluit că există în prezent discuții cu un fotbalist italian, care ar putea să semneze contractul cu echipa craioveană la începutul săptămânii viitoare.

Adrian Mititelu a anunțat un nou posibil transfer la FCU Craiova: „E bun tare”

Adrian Mititelu s-a arătat încântat de acest eventual transfer. El l-a comparat pe jucătorul respectiv cu Constantin Budescu, în prezent la Petrolul Ploiești. De asemenea, Mititelu a spus și că sunt șanse ca echipa sa să mai aducă și un fundaș central francez în perioada imediat următoare. Nu în ultimul rând, el a dezvăluit și că FCU Craiova a ratat recent șansa de a legitima un atacant din Argentina.

Mai avem un jucător care sperăm ca luni sau marţi să semneze. Este italian. Până nu semnăm contractul, nu pot să spun nimic. Este un jucător foarte bun. E bun tare. Aşa pare, dar să îl vedem pe teren.

Este diferit de Bauza. Dă de la distanţă, şutează. Este ceva de genul lui Budescu. Poate să joace chiar puţin mai în spate. Oricum, e diferit de Pepe. Săptămâna viitoare vine și un fundaş central. Este francez, dar nu ştiu sigur.

Nu ascund că am vrut să aducem un atacant din Argentina. Se numea Cruz. El avea şase luni de contract cu echipa de acolo, cu Banfield. Era un jucător bun de 23 de ani, avea şi paşaport italian”, a spus Adrian Mititelu potrivit fanatik.ro. 

Începe „revoluția” în Bănie

Adrian Mititelu își începe „războiul” cu ultrașii lui FCU Craiova la meciul de vineri, de pe teren propriu, contra Universității Cluj. Patronul clubului din Bănie a decis să interzică accesul fanilor la această partidă, ca urmare a incidentelor petrecute la meciul de etapa trecută, de la Sf. Gheorghe, cu Sepsi.

„Gata, băieți, stop! S-a terminat era ultrașilor care depășesc limitele! De acum înainte, politica clubului U Craiova 1948 va fi revoluționară. S-a terminat cu înjurăturile, cu jignirile și cu violențele. Toate au un final, se schimbă totul.

Eu vă garantez că, indiferent de consecințe, aici se vor schimba multe. Chiar dacă aceste schimbări vor dura doi-trei ani.

Va avea cine să se ocupe de ei. Există organe abilitate în această țară. Nu se poate să fie încălcată ordinea publică de unul sau de altul. Era acestor galerii a apus.

Sunt ultimele zvâcniri ale unor indivizi care cred că ei pot impune politica cluburilor, care cred că sunt mai presus de lege și ordine și care au fost tolerați. Au creat prăpăd.

Acest curent trebuie oprit prin intervenția legislativului, a Guvernului. FRF nu are capacitatea. Statul trebuie să se implice mai bine. S-a depășit cu mult limita legală”, a spus Mititelu în cadrul unei conferințe de presă.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622