Adrian Mititelu, la un pas să ajungă cu familia în stradă. “Au fost momente de disperare”

27 03. 2023, 12:17

Adrian Mititelu și-a văzut echipa luptând până în ultima clipă pentru playoff și are motive să spere într-o calificare miraculoasă în cupele europene, dar drumul parcurs până să ajungă aici nu a fost deloc ușor. Sumele uriașe investite în FCU Craiova l-au dus pe marginea prăpastiei.

Adrian Mititelu putea să ajungă cu familia în stradă. Fiul său a spus tot

Potrivit lui Adrian Mititelu junior, întreaga familie a fost la un pas să piardă agoniseala de o viață și să ajungă în stradă pe când tatăl său se afla în spatele gratiilor. Credința în Divinitate le-a dat, însă, puterea să treacă peste toate problemele.

„Credința e un refugiu al meu și când mă rugam, mă gândeam la o minune. Adică în capul meu aveam certitudinea că e nevoie de o minune ca să ne revenim și să ne salvăm. Și minunea s-a întâmplat, cu ajutorul lui Dumnezeu.

Minunea a culminat cu încetarea abuzurilor justiției din România, în sensul că am câștigat procesul cu PUZU terenurilor din Craiova în 2019 și am putut să vindem și să ne deblocăm financiar.

Viața noastră s-a schimbat atunci radical. Au fost momente mari de tot de disperare. Casa gaj la bancă, toate spațiile gaj la bancă. Urma executarea. Foarte greu! A fost la limită, la un pas am fost să pierdem tot! Dacă se menținea un abuz la Curtea de Apel sau mai știu unde, eram pasibili să pierdem și terenurile”, a mărturisit fiul finanțatorului echipei FCU Craiova, pentru fanatik.ro.

Renunțase să mai spere la promovare: „Un vis îndepărtat”

În 2017, la șase ani distanță de momentul dezafilierii, Adrian Mititelu a reînființat gruparea din Bănie și a înscris-o în eșalonul al cincilea, ca în vara lui 2021 să se întoarcă pe prima scenă a fotbalului românesc. Un moment la care nici măcar fiul său nu mai îndrăznea să viseze, chiar dacă acum e convins că sacrificiile familiei nu vor rămâne nerăsplătite.

„Faptul că am reușit să promovăm sportiv în Liga 1 e un lucru care în 2017 știi cum mi se părea? Un vis îndepărtat, pe care nici nu puteam să mi-l închipui când închideam ochii noaptea în pat!

Sunt convins că peste 30 de ani se va găsi oameni care să îl apreciez: ‘Bă, era unul la Craiova, Adrian Mititelu. Ce a putut să facă omul ăla acolo!’”, a mai spus Adrian Mititelu junior.

După umilința cu Sepsi, care i-a năruit visul unei clasări printre primele șase echipe ale Superligii, FC U Craiova a avut un start excelent în playout, scor 3-0, cu CS Mioveni și s-a instalat în fotoliul de lider. În următoarea etapă o așteaptă duelul cu Petrolul Ploiești, programat vineri, 31 martie, la ora 21:00.