Adrian Mititelu a luat decizia, la câteva zile după ce FCU Craiova a retrogradat în a doua divizie. Omul de afaceri a anunțat că echipa lui va reveni în prima divizie.
Astfel, acesta este dispus să investească în continuare la echipă, deși ultimele zile au fost foarte incerte.
Pe contul oficial al Superligii, de pe rețelele de socializare, a fost postat un clip cu momentele bune ale oltenilor, din acest sezon. Adrian Mititelu a distribuit postarea, alături de mesajul ”Nu vom ceda! Vom reveni rapid în Superligă”.
Vestea vine la câteva zile după ce echipa a retrogradat, Atunci, Mititelu a spus că obiectivul echipei era un loc de playoff. A spus că, în trei ani, a pierdut 20 de milioane de euro.
„E o seară foarte grea pentru noi, însă după cum am jucat în ultimele 7-8 meciuri nu meritam să mai rămânem în prima ligă. Dacă există un vinovat pentru această situație, eu sunt acela. Eu sunt responsabil, eu am luat toate deciziile. Îmi pare rău, sunt 19 ani de muncă.
Altele au fost planurile. Nici nu ne gândeam că anul ăsta nu vom juca în play-off. Am simțit săptămâna asta că acesta va fi ultimul meci în Liga 1, presimțeam că vom pierde. E un șoc, am cheltuit foarte mulți bani, suntem îngenuncheați acum. Suntem într-un moment de cotitură. Am niște discuții în familie, au dreptate, i-am expus foarte mult. Să știți că am adus în jur de 12-13 milioane de euro în club de la revenire (n.r. în Liga 1).
Am minus 20 de milioane în 3 ani. Nu e ușor. În Craiova, probabil foarte mulți se bucură. Suporterii au dreptate, dar mulți dintre ei arată că nu mă respectă. E greu să spui că vei face și vei drege, când vin aceiași oameni și te înjură”, a declarat Adrian Mititelu, după retrogradare.