Adrian Mititelu a ieșit cu vești proaste din închisoare! Ce i-a anunțat pe jucătorii de la FC U Craiova
Adrian Mititelu a avut recent o permisie pentru a ieși din închisoare pentru trei zile și le-a făcut o vizită în cantonament jucătorilor de la FC U Craiova. Din păcate pentru aceștia, patronul nu a adus vești bune, ba chiar dimpotrivă.
El i-a anunțat pe jucători și pe membrii staff-ului tehnic de faptul că își vor primi cu întârziere ultimul salariu. Această situație a fost provocată de unele datorii pe care clubul din Bănie a fost obligat de FIFA să le achite unor foști jucători.
Adrian Mititelu i-a anunțat pe jucători că își vor primii cu întârziere ultimul salariu
De asemenea, președintele Marcel Pușcaș a explicat că și războiul dintre Rusia și Ucraina cauzează unele probleme de ordin financiar în această perioadă la FC U Craiova. Astfel că, cel mai probabil, jucătorii și membrii staff-ului tehnic își vor primi cu o întârziere de o lună salariile pe februarie.
Din fericire pentru conducerea clubului din Bănie, jucătorii și antrenorii au arătat înțelegere față de această situație. De asemenea, un alt aspect pozitiv al existenței acestor datorii este reprezentat de faptul că ele arată că FIFA consideră echipa lui Adrian Mititelu drept continuatoarea Universității Craiova. Chiar dacă FRF și LPF nu recunosc acest lucru în momentul de față.
Vreau să fac o precizare. Adrian Mititelu a fost în permisie săptămâna trecută, luni, marți, miercuri. La noi se plătesc salariile pe data de 15 pentru luna precedentă. Astăzi este prima zi întârziere pentru plata salariilor.
În permisia pe care a avut-o, patronul a avut o discuție cu staff-ul și și-a asumat o eventuală întârziere a salariilor de o lună, ținând cont de războiul ruso-ucrainean și de niște datorii mai vechi care au venit de la UEFA, din 2009. Știu și jucătorii treaba aceasta, și-au asumat, nu a comentat nimeni nimic. A întârzia o zi în contextul fotbalului românesc mi se pare o glumă.
„Dacă nu suntem continuatori, de ce trebuie să plătim?”
Ne-a venit o adresă de la FIFA cum că trebuie să plătim o sumă pentru niște jucători de acum 12 ani și așteptăm și noi un răspuns de la Federația Română de Fotbal, că tot a venit domnul președinte într-o vizită electorală la noi ieri, că noi nu suntem considerați continuatorii acelei echipe din 2009.
Atunci, dacă nu ești considerat continuator, de ce trebuie să plătim noi? Și nu este o sumă mică. Nu poți face nimic dacă FIFA te recunoaște, dar nu te recunosc ai tăi”, a spus Marcel Pușcaș potrivit sport.ro.
Adrian Mititelu a primit în noiembrie 2020 o condamnare de trei ani de închisoare cu executare. El a fost găsit vinovat de evaziune fiscală în dosarul transferului lui Mihai Costea la FCSB.