Adrian Ilie (48 de ani) nu crede că CFR Cluj va avea forța pentru a trece de Lazio. Cele două echipe se vor întâlni în playoff-ul pentru optimile Conference League. Meciurile sunt programate în a doua parte a lunii februarie.
După un start catastrofal în cupele europene, CFR Cluj și-a revenit pe parcurs. Cele două victorii cu Slavia Praga nu doar că vor rămâne în memoria fanilor, dar vor fi un reper și în cariera lui Dan Petrescu. „E cea mai importantă victorie a mea la CFR”, a spus antrenorul. „Bursucul” chiar a profitat de succesul din grupele Conference League. L-a convins pe Neluțu Varga că ar face cea mai mare greșeală dacă l-ar da afară.
Campioana României va avea ocazia unui nou meci de vis, după dubla cu Sevilla, din urmă cu trei ani. Nici de data aceasta Dan Petrescu nu avut noroc la tragerea la sorți. Care i-au hărăzit cel mai greu adversar posibil. Adrian Ilie este convins că Lazio va fi mult prea puternică pentru ardeleni. Admite, totuși, că pot fi surprize din partea lui Dan Petrescu.
„Dacă ar fi să pariez, sigur n-aş paria pe CFR la meciul cu Lazio, dar Petrescu clar o să abordeze jocul şi o să îi analizeze foarte bine. Nu cred că o să o depăşească pe Lazio”, a spus Adi Ilie.
CFR Cluj și Lazio s-au întâlnit și în urmă cu trei sezoane. CFR a câștigat atunci la Cluj, 2-1, iar italienii s-au impus la Roma, 1-0. Dubla din 2019 s-a jucat în grupele Europa League. La final, românii au ieșit învingători. S-au calificat în primăvara europeană, după ce s-au clasat pe locul 2. Prima poziție a grupei a fost ocupată de Celtic. Rennes a terminat pe ultimul loc.
Imediat după ce a aflat numele viitoarei adversare, Dan Petrescu și-a pus mâinile în cap. Antrenorul nu dezarmează, deși recunoaște că șansele vor fi dintre cele mai mici.
„Toți am spus că nu voiam Lazio, a venit cea mai bună echipă. Eu cu penalty-urile și cu tragerile la sorți n-am nicio treabă, sunt paralel cu ambele.
Orice tragere ar fi, la mine vine cel mai greu adversar. Ei vor fi favoriți, dar asta nu înseamnă că sunt calificați. Nu le va fi ușor celor de la Lazio, avem și noi șansa noastră, dar până atunci mai sunt trei luni, se pot întâmpla multe”, a declarat Dan Petrescu.
„Este o echipă puternică, dar care poate fi bătută. Nu suntem demoralizați. Îmi doresc să mai luăm 3-4 jucători în atac și să creștem nivelul echipei. Am sărbătorit calificarea cu ceai (n.r. – râde). Am băut mai multe ceaiuri. Este o performanță importantă și pentru mine. Îți dă motivație și suflu. Este un câștig financiar, dar și pe plan sportiv este o realizare importantă. Clubul evoluează, câștigă la capitolul imagine, jucătorii devin mai interesanți pentru alte cluburi.
Nu cred că ne calificam cu un alt antrenor. Mă felicit în continuare pentru că l-am ținut la echipă. Este cea mai bună decizie pe care am luat-o în ultimul timp”,
Ioan Varga, pentru ProSport.