Adrian Mutu a fost instalat, la începutul lunii martie, în funcţia de antrenor principal al echipei de fotbal FC Rapid Bucureşti. Fostul internaţional s-a adaptat destul de bine la echipa di Giulești. El încearcă să le intre pe sub piele fanilor și are mari șanse să reușească. ”Brialiantul” a dovedit că este foarte bine documentat în ceea ce privește istoria clubului la care activează ca antrenor.
Adrian Mutu, noul antrenor al Rapidului, are tot timpul vorbele la el. Un jurnalist român a încercat să îl pună în dificultate pe tehnicianul în vârstă de 43 de ani. Concret, Mutu a fost întrebat în ce an a luat Rapid primul titlu. Fostul selecționer a răspuns fără probleme la întrebarea cu pricina.
Tehnicianul a demonstrat că știe în ce an a câștigat formația din Giulești primul titlu de campioană a României.
Cred că în `67, cu Valentin Stănescu pe bancă. Erau pe teren marile glorii, Rică Răducanu, Dan Coe, căpitanul, Motroc, Lupescu, tatăl lui Ionuț…”, a răspuns prompt tehnicianul român.
Actualul antrenor al echipei Rapid București a subliniat că este necesar ca fiecare persoană care activează la o echipă de fotbal să cunoască detalii din trecut.
E important să știi istoria clubului la care activezi. Istoria te obligă și pune presiune pe tine.”, a mai spus tehnicinual de 43 de ani, potrivit celor de la digisport.ro.
Adrian Mutu nu are nevoie să demonstreze că își merită locul la Rapid. El le-a câștigat deja respectul suporterilor alb-vișinii.
Adrian Mutu ne-a arătat un respect deosebit, lucru pe care și noi o să-l facem. I-am transmis succes, că are nevoie. Nu are rezultate, va ridica mâinile. Cum a venit, așa ușor va și pleca. Noi nu o să-l luăm în colimator, suntem cavaleri, îi oferim șansa de a demonstra că e un antrenor pe măsura Rapidului.
Cu Mutu nu am avut niciun conflict. Multă lume îl asociază cu Dinamo. Eu nu îl asociez. A trecut pe acolo un tur de campionat. Eu îi iubesc și pe Pancu și pe Șumudică la fel, întrebarea trebuie să i-o puneți conducerii, lui Daniel Niculae.”, a afirmat unul dintre liderii galeriei, Liviu Ungureanu, în urmă cu câteva zile.