Aflat la cuţite cu noii acţionari de la Dinamo, Eugen Voicu şi Andrei Nicolescu, administratorul special Vlad Iacob critică traiectoria pe care a luat-o proiectul Red & White. Acesta spune că e nevoie de transparenţă şi se declară contrariat da faptul că Voicu şi Nicolescu vor lua un comision la aducerea fiecărui nou investitor.
De mai multe săptămâni, au ieşit la iveală disputele de la vârful conducerii alb-roşii. Andrei Nicolescu a dorit să îl dea la o parte pe Vlad Iacob şi să preia el funcţia de administrator special. Acestuia din urmă i s-ar fi propus să treacă pe postul de director executiv, dar Iacob a refuzat.
Vlad Iacob nu a rămas dator atacurilor lansate de Nicolescu şi a organizat, în această săptămână, o conferinţă de presă, prin intermediul căreia i-a criticat virulent pe acţionarii dinamovişti.
S-a vorbit și despre acel comision, adică acționarii Red & White să ia o parte din bani dacă ei găsesc un investitor. Știu că au existat discuții, sper ca cei din Red & White să prezinte transparent ce s-a hotărât”, a declarat Iacob.
Acesta nu a oferit mai multe explicaţii pe această temă. Nu se cunoaşte, până în prezent, procentul pe care îl vor primi Voicu şi Nicolescu în cazul în care noi investitori se vor alătura proiectului de la Dinamo. Lipseşte, de asemenea, până la această oră o reacţie oficială din partea celor doi reprezentanţi ai companiei Red & White.
Administratorul special al „câinilor roşii” a prezentat detalii din culise şi a transmis că lipsesc până în prezent investiţiile promise. Potrivit lui Iacob, Red & White ar fi pompat până acum în jur de două milioane de euro la Dinamo. Cu toate acestea, există încă datorii neplătite, în valoare de 800.000 de euro.
Am pus bazele proiectului, într-adevăr, dar lucrurile s-au schimbat pe parcurs. Finanțarea pentru club n-a venit. Din cauza lipsei finanțării, nu putem să ne luăm profesioniștii de care avem nevoie. Nu am făcut un studiu bazat pe date. Noi nu știm ce vor suporterii, ar trebui să facem lucrurile profesionist. Pentru sponsori, e foarte important ca Dinamo să aibă un departament de marketing și comercial foarte puternic”, a explicat Iacob.
Dintre cele două milioane de euro aduse la club de Nicolescu şi Voicu, aproximativ 400.000 de euro au fost folosiţi pentru a fi plătite restanţele către foşti jucători. În urma acestor plăţi, FIFA a ridicat interdicţia la transferuri, iar trupa din Şoseaua Ştefan cel Mare a putut perfecta mai multe achiziţii.
Ultimul sosit la Dinamo este croatul Christian Ilic. În total, alb-roşiii au înregimentat, în această perioadă de mercato, şapte jucători.