Ion Țiriac a fost dat de gol de către Ilie Năstase, prietenul său de o viață. Miliardarul nu a călcat pe pământ românesc timp de cinci ani, însă a revenit pe meleagurile natale într-un moment-cheie pentru istoria acestei țări.
Prietenia dintre Ilie Năstase și Ion Țiriac este una extrem de veche, iar cei doi împart nenumărate secrete. Aceștia s-au bucurat de un tratament privilegiat încă din tinerețe, atunci când scriau istorie pentru tenisul din România.
Cu toate că regimul comunist impunea nenumărate restricții, printre care restricționarea trecerii granițelor, Ilie Năstase și Ion Țiriac au călătorit fără probleme. Mai mult, aceștia au fost și stabiliți pentru o vreme la Paris.
Ilie Năstase a dezvăluit într-un interviu acordat cotidianului Adevărul faptul că Ion Țiriac a stat timp de cinci ani, înainte de Revoluție, departe de România. Astfel, fostul lider ATP a fost „însărcinat” să transporte la Paris o pușcă de vânătoare care i-a aparținut lui Maurer:
Ţiriac îmi spusese mai demult ceva de o puşcă. O puşcă de vânătoare, primită de la Maurer, pe care nu putea să o aducă în Franţa. Şi m-a pus pe mine să i-o aduc. El, Ţiriac, nu ştiu de ce, nu a venit deloc în România timp de cinci ani înainte de Revoluţie. Făcusem cerere să pot transporta puşca asta cu mult timp înainte.”, a dezvăluit Ilie Năstase.
După ce și-a pus viața în pericol transportând o pușcă pe avion în decembrie 89, Ilie Năstase și Ion Țiriac au avut parte de un conflict la Paris. Însă, ulterior, miliardarul român a revenit în România însoțit de Sever Mureșan.
Bun. Mă întâlnesc seara cu Ţiriac, la Paris, la restaurant, cu nevestele, cu copiii. Atunci m-am certat cu Ţiriac rău de tot. Eu, cu puşca la spinare, în restaurant. La care Ţiriac face: „Bă, idiotule, puteai să mori!“. Eu i-am zis: „Bă, idiotule, nu mi-ai spus să-ţi aduc puşca? E, uite că acuma mi-a dat-o. Uite-ţi puşca!“. El: „Bă, tu eşti nebun!“. Eu: „Da, sunt nebun din cauza ta“. Mi-am dat şi eu seama că puteam să mor atunci. Bineînţeles că a doua zi domnul Ion Ţiriac şi domnul Sever Mureşan erau în avion. Plecau la Bucureşti. Aşa că… nu vreau să vă spun mai mult. Ne oprim aici…
Nu ştiu cu ce a plecat, ştiu doar că era acompaniat de domnul Sever Mureşan. După aia am auzit şi eu ce nenorocire s-a întâmplat la Aeroportul Otopeni, că s-au împuşcat între ei nu ştiu câţi militari.”, a mai povestit Ilie Năstase potrivit sursei citate.