AC Milan se mută în casă nouă începând cu sezonul 2027 – 2028, iar actuala arenă a „rossonerilor”, San Siro, va fi demolată în anul 2026. Jurnaliștii italieni au oferit ultimele detalii despre construcția noului stadion din orașul Milano, despre care se crede că va fi „cel mai frumos din lume”.
Inaugurată în anul 1926, arena San Siro, casa lui AC Milan, este una dintre cele mai de preț din fotbalul mondial, iar fix când va împlini 100 de ani, în 2026, va fi demolată și „rossonerii” se vor muta în casă nouă.
Deși au fost multe controverse cu privire la demolarea stadionului, care este denumit și Giuseppe Meazza de celălalt mare club al orașului, Inter Milano, autoritățile au ajuns în cele din urmă la concluzia că nu există altă soluție. Menținerea arenei din 1926 nu ar face decât să producă o gaură în bugetul orașului și în acest context s-a considerat că cea mai bună variantă este demolarea.
Potrivit Gazzetta dello Sport, procesul va începe imediat după Jocurile Olimpice de iarnă din 2026, care sunt programate în intervalul 6-22 februarie, în orașele Milano și Cortina d’Ampezzo. Ceremonia de deschidere va avea loc chiar pe San Siro, arena care le este casă cluburilor de fotbal AC Milan și Inter.
În ceea ce privește noul stadion pe care îl vor avea cele două cluburi prestigioase, acesta va fi construit în apropiere de San Siro și va fi inaugurat în sezonul 2027 – 2028. Noua arenă se va numi „Catedrala” și va fi inspirată de două dintre cele mai faimoase opere arhitectonice din Milano, Domul şi Galeria Vittorio Emanuele.
De asemenea, „Catedrala” va avea o capacitate de aproximativ 60.000 de locuri, cu 20.000 mai puțin decât actuala arenă, San Siro. De întreg proiectul se ocupă firma de arhitectură Populous, care a contribuit la realizarea unor arene ca Wembley, Emirates Stadium şi Tottenham Hotspur Stadium. Lucrările de construcție la „Catedrala” vor începe, cel mai probabil, în anul 2024.
„Noul San Siro va fi cel mai frumos stadion din lume pentru puternica lui identitate şi recunoaştere. O arenă atractivă, accesibilă şi sustenabilă pentru oraşul Milano şi va facilita dezvoltarea cluburilor şi competitivitatea lor mondială”, a declarat Paolo Scaroni, președintele lui AC Milan, în finalul anului 2021.
Având în vedere istoria impresionantă a stadionului San Siro, cetățenii orașului Milano și-ar fi dorit ca arena să nu fie demolată. În încercarea de a veni cu un răspuns, Giuseppe Sala, primarul din Milano, a transmis:
„Le spun tuturor celor care apără San Siro: ce facem cu el? Nici comisiile care apără actuala arenă nu au luat în calcul ideea de a gestiona două stadioane. În opinia mea, cred că este o povară din punct de vedere economic. Cu excepția cazului în care cineva vine în dezbatere publică să spună: „O luăm noi în gestiune și o închiriem pentru un număr de ani””, a declarat Giuseppe Sala, primarul orașului Milano, potrivit Gazzetta dello Sport.
Totuși, există și o veste bună pentru iubitorii vechiului stadion. San Siro va fi demolat în proporții mari, însă o parte din el va fi integrată în complexul noului stadion, „Catedrala”.
Interviu inedit cu Cristi Chivu despre viața sa la Milano. „Sunt norocos”. Ce obiectiv are la Inter.