Mihai Neșu a dezvăluit suma absolut ridicolă pe care i-o oferă statul român drept pensie după accidentul groaznic suferit cu mai bine de un deceniu în urmă. Din Olanda primește de 30 de ori mai mult.
Fostul fundaș a căzut victimă unui accident teribil petrecut în Olanda, cu aproape 12 ani în urmă, la antrenamentul lui FC Utrecht, pentru care evolua în acea perioadă. De atunci a rămas paralizat, dar s-a dedicat actelor de caritate, prin intermediul fundației care îi poartă numele.
Din dorința de a trage un puternic semnal de alarmă cu privire la condițiile dificile de care au parte persoanele cu dizabilități, în absența unui suport financiar consistent, acesta a dezvăluit suma pe care i-o oferă lunar statul român, ca pensie: doar 100 de euro, cărora li se adaugă alte 300 drept pensie de urmaș.
În schimb, din partea olandezilor primește 3.000 de euro în fiecare lună, având în vedere că accidentul s-a produs pe teritoriul țării. Decizia sa a fost aceea de a reveni pe meleagurile natale, unde nu îi este deloc ușor, dar înfruntă orice problemă cu un optimism ieșit din comun.
„Din păcate, când m-am întors din Olanda în țară am zis, ca să pot să rezist, să zic așa, să fiu bine la mine în țară trebuie să încerc să nu văd prea mult lucrurile care nu-s bune și dacă le văd să încerc să le schimb eu și să nu mă afecteze. Dar asta e realitatea.
Practic, majoritatea persoanelor cu dizabilități, dacă n-au condiții financiare bune, e foarte greu să trăiască. Și eu am foarte mulți prieteni cu dizabilități cu care vorbesc și le știu viața și știu cât le greu părinților lor să-i să-i ajute și să le ofere toate condițiile.
Plus că avem foarte multe familiile care ne contactează cu diferite probleme escare, de exemplu, pe care nu știu să și le vindece, probleme pe care nu poţi să nu le sesizezi. Sunt triste și sper să se îmbunătățească lucrurile în viitor. Eu nu mă pricep, nu știu ce s-ar putea face, dar e greu să fii și cu dizabilități și să nu ai sprijin din partea statului. În primul rând, ar fi frumos ca persoanele cu dizabilități să aibă un sprijin mai mare din punctul de vedere al traiului și tratamentului”, a dezvăluit Mihai Neșu pentru Antena 3.